Sari la conținut

Siguranţa în transportul în comun: 700 de persoane au fost victime ale furturilor în 2014. Doi oameni au fost înjunghiaţi

Peste 1400 de mijloace de transport în comun circulă zilnic prin Bucureşti, şi, odată cu ele, două milioane de călători. Poliţiştii care patrulează, însă, în tramvaie şi autobuze sunt puţin peste 100.

Iar asta îi încurajează pe hoţi să dea lovitura. Unii nu au mai mult de 14 ani. Cu greu îţi poţi da seama că sunt un pericol. Atacă strategic. La urcarea şi coborârea din tramvai, când oamenii se îmbulzesc. Imaginile de pe camerele de supraveghere din mijloacele de transport în comun au surprins momentele.

Smulg cercei, lanţişoare de aur, telefoane mobile. Femei în vârstă, bătânii, copiii sunt principalele ţinte ale acestor răfăcători”, a spus Constantin Croitoru şeful Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public.

Dacă în 2013 peste 1.000 de oameni au rămas fără bunuri în autobuz sau tramvai, de la începutul anului şi până acum numărul victimelor din mijloacele de transport în comun a ajuns deja la aproape 700. Poliţiştii spun că legea nu-i mai sperie pe hoţi.

Foarte mulţi au apărut după intrarea în vigoare a noilor coduri penale, speculând pedepsele care sunt mai mici la furturile simple”, a adăugatConstantin Croitoru.

Călătorii spun că trăiesc o aventură pe cont propriu când urcă în tramvaiele şi autobuzele din Bucureşti. Luna trecută, o poliţistă din capitală a fost lovită cu cuţitul, într-un autobuz plin de oameni.

În umărul stâng am o plagă înjunghiată de aproximativ un centimetru şi jumate şi un centimetru adâncime”, declara poliţista înjunghiată în autobuz. 

Şi nu este singurul incident grav petrecut într-un mijloc de transport în comun. La începutul lunii, un bărbat a fost înjunghiat de un om al străzii, în tramvaiul 25, de faţă cu toţi ceilalţi călători. 

Brigada de Poliţie pentru Transport Public a prins anul acesta în flagrant 132 de hoţi şi tâlhari, care acţionau în mijloacele de transport în comun. Peste 80 de infractori au ajuns după gratii.