Sari la conținut

Sistemul de asistență socială: Copii sedaţi în centre de plasament, asistenţi sociali doar în organigramă, birocrație 

Mai multe anchete sunt în desfăşurare, încă de luna trecută, la centre de plasament din Bucureşti şi Braşov. Angajaţii sunt bănuiţi că, în loc să aibă grijă de copii, i-au bătut, le-au dat sedative puternice şi le-au luat mâncarea. Lucrătorii nu recunosc, însă, acuzaţiile.

Îngrijitor centru de plasament: Cum puteţi să spuneţi aşa ceva?
Reporter: Erau îngrijite bine aici?
Îngrijitor centru de plasament: Evident! Mai bine decât un copil de acasă!

Se întâmplă în România, la 26 de ani după ce ţara noastră era arătată cu degetul din cauza orfelinatelor groazei. Avem aproximativ 60.000 de copii instituționalizați, iar 5.000 de minori aflați în centrele de plasament primesc tratament psihiatric pentru a nu-i deranja pe... asistenții sociali.

Roul Dromereschi, asistent social: Dacă e să definim un destin al asistentului social e acela de a fi om, înainte de toate

România permite ca în sistemul de asistență socială să intre și oameni necalificați. Dintre cei care se ocupă de aceste servicii, doar o treime au studii socio-umane, ceilalţi dețin diplome în administrație publică, economie, agronomie sau sunt doar absolvenţi de liceu. Deşi legea obligă toate primăriile sa aibă un asistent social, în multe localitați, aceştia sunt... de negăsit. De exemplu, în judeţul Calaraşi, reporterii Digi24 au mers în trei comune, dar nu au dat de niciun asistent social.

Am vrut sa vedem dacă și în alte localitaţi situaţia este aceeaşi.

- Domnul Bebe, avem aici niște reporteri de la Digi24 și vor să... vino tu o fugă să dai niște detalii că... situația din oraș. Tu știi mai multe. Ai apucat să pleci? Și nu poți să te mai oprești?
- Păi nu este că și-a luat liber după ora două, pleacă la spital la soacră-sa.
- Nu, Bebe că te ia, te întreabă de toate, tu știi oricum tot.

Asistentul social ştie tot, dar nu toţi ştiu despre asistentul social. În localitatea Răcari, din județul Dâmbovița, unii localnici nu au auzit că există un angajat al primăriei care i-ar putea ajuta.

- Aveți asistent social aici în localitate?
- Nu, doamnă scumpa, nu.
- Nu știți să fie sau nu aveți?
- Nu avem.
- Nu aveți?
- Nu. Păi de asta stau și mă gândesc, că nu avem. Știu că este la primărie, E domnul Tudor, cu toate că nu prea dau pe la primarie, dar este.

Teodora Dobre, asistent social: În zonele rurale, unde ar trebui să existe un birou de asistenţă socială în cadrul primăriei, persoana care ocupă postul respectiv, e posibil, în unele cazuri, să fie rudă, prieten, cu cineva care are o funcţie mai înaltă în primăria respectivă...

Teodora Dobre şi Raoul Dromereschi sunt asistenți sociali, cu experiență de șase, respectiv 19 ani în domeniu. Bărbatul este angajat al statului, în timp ce tânăra lucrează la un ONG care luptă pentru drepturile asistenților sociali. Ambii s-au implicat în viețile oamenilor pe care i-au avut în grijă mai mult decât prevede fișa postului.

Roul Dromereschi, asistent social: Un asistent social care nu are o relaţie umană şi profesională coerentă şi directă cu reprezentantul poliţiei, cu reprezentantul unităţii de învăţământ, cu reprezentanţii unităţii sanitare din localitate, care nu are acest mecanism funcţional la îndemână nu are cum să genereze rezultate viabile, care să aibă efecte foarte clar cuantificabile.

Raoul Dromereschi este manager de caz la Direcția de Asistență Generală și Protecția Copilului a Sectorului 6 București. Mai exact, este responsabil, în momentul de față, de soarta a 33 de copii aflați în centre de plasament, case familiale sau în grija asistenților maternali. Vede zilnic cât de greu este să aplice legea care-i protejează pe minorii aflaţi în grija statului.

Roul Dromereschi, asistent social: Spre exemplu, dacă vrei să ieşi cu respectivii copii din casa de tip familial într-o sâmbătă sau duminică în parc, la o îngheţată, va fi destul de dificil să găseşti o formulă în care să faci referate, după aceea să parcurgi procedurile de adunare a documentelor fiscale şi de decontare. E greu de decontat o îngheţată mâncată în parc cu un copil dintr-o casă de tip familial.

Teodora Dobre, asistent social: Aveam colege care începuseră să lucreze că deja terminasem facultatea şi ştiam din poveştile lor că n-au libertatea de a veni cu nicio idee nouă şi mai degrabă erau îngropate într-o sumedenie de hârtii de acoperit, decât să dezvolte ceva din ce îşi dădeau ele seama că ar putea să mai facă.

Salariul mediu al unui angajat în domeniul asistenţei sociale nu depășește 1.300 de lei pe lună. Paradoxal este că această ramură este cel mai mare angajator de stat din România, iar fondurile alocate direcțiilor generale de asistența socială și protecția copilului depășesc cu mult bugetele destinate altor domenii. Cu toate acestea, un asistent social ca Raoul Dromereschi le oferă din propriul buzunar, din când în când, copiilor, înghețata pe care sistemul nu și-o permite, din cauza birocrației. Aceeaşi birocraţie care face aproape imposibil ca un copil care iese din sistem sa aibă nişte deprinderi de bază: ei nu ştiu să-şi pregatească singuri ceva de mâncare sau să aplice pentru un loc de muncă. Cât despre copii cu diferite deficienţe, aceştia au şanse minime sa fie vreodată independenţi.

Ana Maria Gabor, asistent social: Cred că cel mai mult ar trebui să ne schimbăm mentalitatea vis-a-vis de persoanele cu handicap, de copii în primul rând, pentru că au capacităţi inexplicabile în anumite zone şi chiar pot să fie performanţi, iar în altele mai puţin.

Raoul Dromereschi s-a luptat multă vreme pentru ca Nicușor Moise, acum în vârsta de 15 ani, să fie din nou lângă mama sa.

Nicușor Moise: E bine că sunt lângă ea, că la Arlechino acolo e cam complicat, nu puteai să stai.

Mama lui Nicuşor a plecat la muncă în străinătate, dar s-a întors imediat ce a aflat că fiul ei a ajuns în grija statului. Pentru că nu avea studii și un loc de muncă, nu a reușit să îl ia acasă. Asistentul social a găsit totuşi o soluţie: a obținut sponsorizări, le-a plătit chiria și i-a găsit mamei o ocupaţie. Va începe să lucreze la un magazin social.

Un caz rezolvat însă nu schimbă situaţia dramatică în care se află zeci de mii de minori. Pe hârtie, numărul celor care intră anual în sistemul de protecție scade. În realitate, numărul celor care trăiesc în sărăcie, crește. Din aproape patru milioane de copii, 52% se află în situații de risc, adică trăiesc la limita subzistenţei sau nu au parte de grija familiei.

Roul Dromereschi, asistent social: Până când statul român nu-şi va asuma astfel de politici care să fie orientate către comunitate, resursele majore să fie orientate către comunitate, noi vom consuma resurse pentru un procent infim dintre copiii ăştia, iar ceilalţi vor fi în bună măsură în grija faptelor bune pe care le generează organizaţii private din serviciile sociale.

Cu o faptă bună nu se face însă primăvară. Iar ca să iasă soarele şi pentru copiii instituţionalizaţi este nevoie de legi clare, de profesionişti, dar mai ales de oameni care-şi iubesc semenii ca pe ei înşişi.