Șoferii care provoacă accidente mortale ar putea rămâne fără permis pe viață. Proiectul a fost adoptat de Senat

Data publicării:
Accident rutier in localitatea Belint
Șoferii care produc accidente cu pierderi de vieți omenești ar putea rămâne fără permis pe viață. Foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect iniţiat de deputaţi PNL, care propune anularea pe viaţă a permisului conducătorului auto dacă acesta a provocat un accident soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Proiectul a fost transmis Camerei Deputaților, care este for decizional.

Potrivit unor date prezentate presei, în anul 2020, la nivel naţional, 740 de conducători auto au fost depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. În perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2022, 1.294 de şoferi au fost depistaţi sub influenţa substanţelor psihoactive şi 13.509 de conducători auto au fost depistaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, precizează iniţiatorii.

"Pe lângă propunerea legislativă prin care am propus înăsprirea pedepselor pentru persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau droguri şi provoacă accidente rutiere grave, soldate cu pierderea de vieţi omeneşti, propun şi înăsprirea Codului rutier.

Astfel, în cazul unui accident soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, provocat de un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, actuala propunere legislativă propune anularea permisului conducătorului auto pe viaţă. În cazul în care titularul permisului de conducere a comis fapta regăsită în art. 192 alin. (1) din Codul penal, săvârşită în condiţiile prevăzute de art. 336, pedeapsa este interzicerea dreptului de a conduce un autovehicul pe viaţă", se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă iniţiată pentru modificarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost transmis Camerei Deputaţilor pentru dezbatere, în calitate de for decizional în acest caz.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...