Şova spune că va inaugura în decembrie patru tronsoane de autostradă, de peste 120 de kilometri

Data publicării:
DAN SOVA PSD-Mediafax Foto-Razvan Lupica

„După ce am inaugurat, în iunie, Deva-Orăştie, vom inaugura patru tronsoane de autostradă în luna decembrie şi mă refer la Lugoj-Deva - lotul 1, la Orăştie-Sibiu, loturile 1, 2 şi 4. Pe teritoriul judeţului Sibiu este Orăştie-Sibiu - lotul 4, urmând ca, în anul 2014, să inaugurăm Nădlac-Arad, lotul 1 şi 2, şi Orăştie-Sibiu lotul 3”, a declarat Dan Şova, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, potrivit Mediafax.

Potrivit lui Şova, tronsoanele care vor fi inaugurate în luna decembrie a acestui an însumează peste 120 de kilometri de autostradă.

Mai mult, ministrul a explicat că în 2015 vor fi inaugurate tronsoanele de autostradă „abia licitate”.

„Mă refer la Timişoara-Lugoj - lotul 2 şi Lugoj-Deva - loturile 2, 3 şi 4. Deci asta în 2015. Cu inaugurarea ultimelor patru loturi pe care le-am menţionat, vom avea coridor continuu de la Nădlac la Sibiu. De asemenea, la anul deja vom avea, după ce inaugurăm Orăştie-Sibiu - lotul 3, vom avea coridor continuu de la Deva la Sibiu, ceea ce va fi deja o realizare foarte importantă”, a afirmat Şova.

El a spus că „Sibiul, din punctul de vedere al construcţiilor de autostrăzi, începe să devină un punct de atracţie”.

În plus, ministrul Şova a precizat că, în anul 2016, vor fi inauguraţi cei 70 de kilometri de la Sebeş până la Turda, legând în felul acesta Clujul de Coridorul IV.

„E important de ştiut că, odată cu atribuirea tronsoanelor la Sebeş-Turda, ieri (miercuri - n.r.) deja s-au primit ofertele, până pe 19 decembrie vom desemna şi câştigătorii la Sebeş-Turda. Probabil că vom avea contestaţii, ca de obicei, e mai puţin important acest lucru, undeva în primăvară vom da ordinul de începere a lucrărilor şi pentru Sebeş-Turda”, a spus Dan Şova.

În acest context, el a adăugat că „odată cu Sebeş-Turda vom avea contractări pe fond de coeziune autostrăzi 107 la sută”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...