Sari la conținut

Sute de poliţişti din Constanţa au dat în judecată IPJ din cauza zilelor libere lucrate, dar neplătite

Poliţiştii constănţeni solicită zile libere în schimbul orelor suplimentare de muncă, în weekend-uri şi în zilele de sărbători legale în care au fost la serviciu, în ultimii trei ani.

Este vorba despre 800 de poliţişti din totalul celor peste 1.200 de salariaţi ai IPJ Constanţa. Poliţiştii spun că au ales să dea IPJ-ul în judecată pentru că orele suplimentare de muncă nu au fost plătite cu sporul salarial de 100%, aşa cum prevede legea conform Codului Muncii.

Dosarul a fost înregistrat la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța.

În vară, peste 1.000 de salariaţi ai IPJ Constanţa au dat instituţia în judecată, solicitând instanţei să oblige IPJ-ul la plata sumelor corespunzătoare celui de-al 13-lea salariu pe anul 2010, actualizate cu indicele de inflaţie.