Toamnă plină de gunoaie pe litoral

Data publicării:
gunoi litoral

Vara s-a terminat, au plecat şi ultimii turişti de pe litoral. După ce şi-au strâns şezlongurile şi umbrelele, administratorii plajelor au lăsat în urmă tone de deşeuri. Inspectorii de la Apele Române îi ameninţă că dacă nu fac urgent curăţenie în următoarele două săptămâni vor fi amendaţi.

Plajele de pe litoral sunt pline de pet-uri, ambalaje, sticle, saltele uzate de la șezlonguri care zac aruncate peste tot.

„Am mai fost și anul trecut. Mereu aceeași imagine. Nu se schimbă nimic. Gunoaie, nu sunt îngrijite spaţiile verzi, câini abandonaţi... oribil!”, spune o tânără.

Inspectorii de la Apele Române spun că nu pot interveni pentru a curăţa plajele deoarece contractele de închiriere expiră abia la 14 octombrie.

Mihaela Brazdeş, reporter Digi24: „Numai aici sunt şapte saci de gunoi care au fost lăsaţi în mijlocul plajei. Imaginea este aceeasi cam din 30 în 30 metri pe toate plajele din staţiunea Mamaia. Administratorii care au grijpă de aceste zone mai au două săptămâni să facă curăţenie. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, riscă amenzi de până la 5.000 de lei.”

Răzvan Chițan, administratorul unei plaje: „Avem trei băieți angajați care în fiecare zi vin și fac curățenie. Sunteți obligați să o predați curată. Curată. Exact cum am primit-o, așa o vom preda.”

Specialiștii spun că deșeurile ar trebui adunate de urgenţă, mai ales că vântul suflă cu putere, iar gunoaiele ar putea ajunge foarte uşor în mare.

Mihaela Cândea, director executiv Mare Nostrum: „Aceste gunoaie, chiar dacă noi le vedem destul de mari şi par inofensive, ele în apa mării se descompun. Şi sunt ingerate de animalele marine.”

În total, anul acesta au fost semnate 240 de contracte de închiriere între Apele Române şi diverşi operatori economici pentru plajele din sudul şi nordul litoralului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri