Sari la conținut

Toate produsele tradiţionale trebuie să obţină din nou atestatul. Daniel Constantin: Românii care le preferă au fost înşelaţi de multe ori

 

„Ajunsesem pe vechea legislaţie să avem în România 4.402 produse tradiţionale, obţinute în mare parte şi în sistem industrial, fără limită de cantitate, fără să fie prevăzute controale elaborate din punct de vedere al cantităţii, din punct de vedere al metodei care se foloseşte pentru a obţine un produs tradiţional”, a spus Constantin.

El a adăugat că apetitul consumatorului din România este mai mare atunci când este vorba de produse tradiţionale sau produse bio.

„Vânzările au crescut foarte mult şi de aceea a existat această intenţie a multor producători ca produsele respective să fie atestate ca fiind tradiţionale, însă a existat o problemă de înşelare a consumatorului”, a explicat ministrul.

Prin noua lege, intrată recent în vigoare, produsele atestate ca tradiţionale vor fi cu adevărat tradiţionale, a spus Constantin.

Potrivit noilor norme, cantitatea produsă zilnic va fi limitată, la un aliment tradiţional, la 400 de kilograme sau litri pe zi, cu excepţia produselor de panificaţie, unde cantitatea nu trebuie să depăşească 800 de kilograme pe zi.

„După noua legislaţie, toate produsele tradiţionale trebuie să obţină din nou atestatul. Cred că vor fi mult mai puţine produse tradiţionale, pentru că astăzi, din păcate, foarte multe poartă denumirea de produs tradiţional fără să fie tradiţionale”, a mai spus Constantin.

Atestatele rămân valabile nouă luni de la data intrării în vigoare a ordinului, iar eliberarea noului tip de atestat se face la solicitarea operatorului economic, după verificarea vechiului caiet de sarcini şi a spaţiului destinat producţiei. De verificarea produselor tradiţionale se vor ocupa ministerele Agriculturii şi Sănătăţii, precum şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Pe data de 6 martie, Ministerul Agriculturii a emis atestatul de produs tradiţional numărul 1, pentru „pâinea tradiţională Adriana”, produsă în localitatea Ghimbav din Braşov.