Un bărbat din Iași s-a trezit cu 130.000 de lei în cont dintr-o greșeală și a rămas cu banii

Data actualizării: Data publicării:
bani

Compania de salubritate Salubris din Iași a suferit o pierdere de 131.000 de lei după ce a efectuat o plată către un bărbat, în loc de un furnizor de combustibil, iar persoana care s-a trezit cu banii în cont i-a retras de la bancomat, informează Ziarul de Iași.

Întâmplarea a avut loc în 2017, iar Salubris a dat în judecată BRD și ING, băncile implicate în situație. În 2018 a pierdut procesul la Judecătorie, iar în ianuarie 2020 la Tribunalul Iași.

Angajații companiei de salubritatea doreau să achite contravaloarea unei cantități de combustibil, dar au introdus datele greșite ale beneficiarului, banii ajungând la un bărbat, iar acesta a retras suma de la diverse bancomate și a refuzat să o restituie.

Potrivit Ziarul de Iași, în plângerea depusă, Salubris a acuzat banca proprie că „nu a verificat şi nu s-a sesizat cu privire la faptul că plata sumei s-a făcut într-un cont care nu aparţine respectivei societăţi comerciale, ci unei persoane fizice care a retras suma de bani de la unităţi ATM“. Băncile au refuzat să restituie banii, arătând că Salubris a greșit atunci când a indicat greşit contul bancar.

„Potrivit disp. art. 161 din OUG 113/2009, ordinul de plată este considerat ca fiind corect executat în ceea ce priveşte beneficiarul plăţii specificat prin codul unic de identificare, dacă ordinul de plată este executat în conformitate cu codul unic de identificare, iar în art. 162 din acelaşi act normativ se arată că, în cazul în care codul unic de identificare furnizat de utilizatorul serviciilor de plată este incorect, prestatorul de servicii de plată nu răspunde, în conformitate cu art. 164 - 173, pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă a operaţiunii de plată“, a stabilit instanţa.

Litigiul dintre agentul de salubritate şi bănci a fost soluţionat, până acum, de Judecătoria şi Tribunalul Iaşi, ambele instanţe stabilind că vina aparţine Salubris. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Iași, care va avea decizia finală.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...