Sari la conținut

Vâlcea. Polițistul a confiscat mașina primarului, pentru că era neînmatriculată

Primarul din Șușani susține că actele pentru înmatricularea mașinii fuseseră deja depuse în ziua în care el și șoferul său au fost opriți de polițist în trafic. Ei susțin că duceau mașina de la Primărie în curtea șoferului, ca să o protejeze. Cum în localitate nu există o platformă ca mașina să poată fi transportată, cei doi au decis să o transporte pe propriile roți.

Mai mult, șoferul instituției susține că habar n-avea că mașina nu era înmatriculată. El s-a ales însă cu un dosar penal pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice. Șoferului i-a fost suspendat permisul de conducere și riscă chiar o pedeapsă cu închisoarea de până la trei ani.

De cealaltă parte, primarul i-a făcut o plângere polițistului pentru nerespectarea sarcinilor de serviciu.

Autoturismul Primăriei din Șușani – donație de la Camera Deputaților – se află acum în curtea Poliției din localitate.