Șoferița care a lovit mortal două fete, în București, a fost reținută. Expertiza INML a confirmat că a consumat alcool

Data actualizării: Data publicării:
accident

Șoferița care a lovit mortal două fete în cartierul Andronache a fost reținută. Acum cateva ore, la Parchet a ajuns expertiza preliminară de la INML, care a arătat că femeia consumase alcool înainte de a se urca la volan. Avea o alcoolemie de 0,6 grame de alcool pur în litrul de sânge.

În baza probatorului administrat, polițiștii Brigăzii Rutiere au dispus masura reținerii pentru 24h față de conducătoarea auto, urmând ca aceasta să fie prezentată unității de parchet competente cu propunerea de a se dispune masura arestului preventiv.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului”, potrivit unui comunicat al Poliției.

Șoferița nu a fost testată cu etilotestul la locul accidentului pentru că a refuzat invocând probleme de sănătate. Ei i s-au făcut ulterior analize de sânge la spital.

În cazul unui accident, consumul de alcool, chiar dacă alcoolemia este mai mică decât limita pentru ca fapta să fie considerată infracțiune (0,8 g/l în sânge), reprezintă o circumstanță agravantă.

Șoferița, în vârstă de 56 ani, este cercetată pentru ucidere din culpă și a fost chemată, luni, din nou la audieri. Conform informațiilor Digi24, ea le-a spus polițiștilor că a pierdut controlul volanului, a recunoscut că nu conducea prea des și că a încurcat pedalele.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, ea nu a putut da explicații procurorilor din cauza stării în care se afla. Procurorii au spus că era în stare de șoc și că fusese bătută. În aceste condiții, după trei ore, ea a fost lăsată să plece, audierea fiind amânată.

Accidentul s-a produs sâmbătă seară, pe strada Mențiunii din nordul Capitalei. Șoferița a pierdut controlul volanului, a intrat într-un stâlp, apoi într-un gard, mașina strivind două fete care erau pe trotuar. Ambele au fost duse de urgență la spital, însă medicii nu le-au putut salva.

Polițiștii care au vizionat imaginile de pe camerele video spun că mașina a venit cu viteză foarte mare.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...