Trei câini au intrat la Zoo Timișoara și au ucis toți cangurii. Pasărea Emu a scăpat cu fuga

Data publicării:
WhatsAppImage20200923at1306411
Sursa foto: TION.ro

Cei șase canguri aflați la Grădina Zoologică Timișoara au fost fost uciși de trei câini care au reușit să intre în țarcul lor, informează TION.ro.

Îngrijitorii de la zoo au căutat locul pe unde ar fi putut intra câinii, dar nu l-au găsit și bănuiesc că au săpat pe sub gard. Totodată, se pare că a fost atacată și pasărea Emu, însă aceasta a reușit să fugă.

„Au intrat trei câini în incinta Zoo, au sărit gardul în habitatul cangurilor și au omorât toți cei șase canguri pe care îi aveam. Au intrat și la Emu, dar ea de frică a reușit să sară peste gard. Noi am văzut dimineața când am venit la lucru. Am fost să căutăm pasărea și am găsit-o plimbându-se pe alei, din fericire nu a pățit nimic. La canguri a fost altfel situația, pentru că ei aleargă atunci când sunt speriați și au un mecanism, li se blochează mușchii, nu mai pot să se miște. Cred că erau vreo doi masculi și patru femele”, a declarat, pentru TION, administratorul Zoo Timișoara, Călin Călămar.

Doi dintre câini au fost prinși de o societate de ecarisaj, însă nu au microcip, deci proprietarii vor fi mai greu de identificat.

Potrivit lui Călămar, câinii păreau îngrijiți, dar nu aveau zgardă. Totodată, câinii nu au mâncat din cadavre.

Reprezentanții Zoo Timișoara, unde se află 250 de animale, spun că efectivul de canguri va fi înlocuit.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita