Video&Foto Un an de la moartea lui George Floyd, comemorat în stradă de mii de persoane. Familia bărbatului s-a întâlnit cu Joe Biden

Data actualizării: Data publicării:
mars de comemorare george floyd
Un an de la moartea lui George Floyd. Foto: Profimedia Images

La un an de la moartea afroamericanului George Floyd, familia bărbatului a fost invitată la Casa Albă, în timp ce mii de oameni au participat la marșuri în care au cerut dreptate socială. Rudele victimei s-au întâlnit cu președintele Joe Biden, cu vicepreședintele Kamala Harris și cu membri ai Congresului, scrie Reuters.

Președintele american Joe Biden s-a întâlnit marți, la Casa Albă, cu familia lui George Floyd, afroamericanul care a murit anul trecut, după ce polițistul Derek Chauvin s-a așezat cu genunchiul pe gâtul lui. Vizita rudelor lui Floyd comemorează un an de la moarte bărbatului de culoare și vine în contextul negocierilor din Congresul american asupra reformei legislației poliției din Statele Unite.

Joe Biden stabilise data comemorării lui Floyd ca termen-limită pentru adoptarea proiectului de lege și a lăsat negocierile, în mare parte, în sarcina membrilor Congresului, însă în ultimele săptămâni, discuțiile par să se fi blocat.

Mărul discordiei este revizuirea „imunității calificate”, în urma căreia oficialii, inclusiv polițiștii, sunt protejați de procese în instanțele civile, cu câteva excepții. Republicanii nu vor să renunțe la „imunitatea calificată”.

Cu toate acestea, Joe Biden s-a declarat „optimist” în ceea ce privește posibilitatea de a se ajunge în curând la un acord în Senat cu privire la un proiect de lege. Totodată, preşedintele american a lăudat "curajul extraordinar" al familiei lui George Floyd, care au devenit purtători de cuvânt în lupta împotriva abuzurilor poliţiei şi apărători ai unei mari legi purtându-i numele, care ar trebui să facă schimbări profunde în poliție.

Familia lui George Floyd cere reforme în poliție

„Dacă puteţi face o lege federală pentru a proteja o pasăre, vulturul cu cap alb, puteţi face o lege federală pentru a proteja oamenii de culoare”, a spus unul dintre fraţii săi, Philonise Floyd, referindu-se la acvila mascotă a Statelor Unite, potrivit Reuters.

Întâlnirea cu Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris, departe de camerele de filmat, a fost "foarte constructivă", a adăugat alt frate, Terrence Floyd, chiar dacă legea dorită de preşedinte şi votată deja de camera inferioară rămâne blocată în Senat.

Pentru a încheia această vizită istorică, familia a ridicat pumnul şi a scandat numele lui George Floyd, devenit simbolul victimelor violenţei poliţieneşti din SUA.

Manifestații și apeluri la schimbare, la un an de la moartea lui George Floyd

Mii de oameni au ieșit în străzi încă de duminică pentru a comemora un an de la moarte lui George Floyd în timpul arestării sale de către un poliţist alb, într-un caz care a generat un val de emoţie în lume şi ample proteste antirasiste în SUA.

Susținători și apropiați ai lui Floyd, cât și familiile altor victime ale poliției americane au luat parte la marșurile organizate în Minneapolis, cerând dreptate socială și schimbări în poliție.

Un an de la moartea lui George Floyd. Foto: Profimedia Images
Un an de la moartea lui George Floyd. Foto: Profimedia Images

 

George Floyd a murit pe 25 mai 2020, după ce fostul polițist din Minneapolis Derek Chauvin a stat cu genunchiul pe gâtul său aproape nouă minute, în ciuda rugăminților disperate și a strigătului repetat: „Nu pot să respir”! George Floyd era suspect că a plătit cu bani falși într-un magazin din Minneapolis.

Moartea sa a stârnit un val puternic de proteste ale mișcării Black Lives Matter, în Statele Unite și în întreaga lume, față de brutalitatea poliției și violența rasială.

Luna trecută, Derek Chauvin a fost găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare legate de moartea lui George Floyd, crimă de gradul doi, crimă de gradul trei şi omor prin imprudenţă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...