Un Intercity repus în circulație după 8 ani a ajuns la destinație cu o întârziere de două ore

Data publicării:
Tren Intercity
Trenul Intercity de la Suceava a avut prima cursă după opt ani și a întârziat două ore. Foto: Arhivă Digi 24

Trenul Intercity Suceava - București a fost repus duminică în circulație după o pauză de 8 ani. Nu a fost cea mai bună zi pentru că locomotiva s-a stricat după aproximativ 40 de kilometri. A ajuns în Capitală cu o întârziere de două ore (118 minute), potrivit INFOFER. Tarifele pentru acest tren sunt mai mari decât cele obișnuite, informează Monitorul de Suceava.

Trenul a plecat de la Suceava în dimineața zilei de 11 decembrie, la ora 5.42 și este primul Intercity din acest oraș după o pauză de opt ani. În zona Dolhasca locomotiva s-a stricat. Trenul a ajuns cu o întârziere de peste 90 de minute la Pașcani, de unde a preluat ramura de Iași, evident și ea întârziată din cauza problemei garniturii de la Suceava.

Repunerea trenului în circulație a fost un eveniment important pentru CFR care a anunțat că trenul va avea mai puține opriri pe traseu Suceava-București și pe anumite sectoare va atinge o viteză și de 140 de km/h.

Conform Noului Mers al Trenurilor, IC 552 pleacă de la Suceava la 5.45 și ar trebui să sosească la București Nord la 11.30, după cinci ore și 45 de minute. Viteza maximă pe acest traseu, de 140 km/oră, va fi atinsă între Crivna (Prahova) și București Nord.

Trenurile IC sunt mai scumpe cu 15% față de cele IR și vor avea obligatoriu clasa I și serviciu de vagon restaurant.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri