Un nou pas către spațiul Schengen. România și Bulgaria primesc acces la Sistemul de informații privind vizele, însă doar pentru citire

Data actualizării: Data publicării:
Immigration and passport control at the airport. woman border control officer puts a stamp in the US passport of american citizen. Concept
Foto: Getty Images

Începând din luna iulie a acestui an, România și Bulgaria vor avea acces la Sistemul de informații privind vizele, însă doar pentru citire, conform unei decizii adoptate vineri de Comisia Europeană, după ce ambele ţări au finalizat cu succes o serie de teste tehnice necesare pentru conectarea la sistem. Accesul deplin va deveni posibil odată ce cele două țări vor fi pe deplin integrate în spațiul Schengen.

Sistemul de informaţii privind vizele reprezintă baza de date care conectează poliţiştii de frontieră de la frontierele externe ale UE cu consulatele statelor membre din întreaga lume.

Accesul numai pentru citire înseamnă că aceste state membre vor putea să acceseze informaţii care există deja în sistem, însă nu vor putea să introducă informaţii noi, explică Executivul UE într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Accesul la Sistemul de informaţii privind vizele înseamnă că România și Bulgaria vor putea vedea istoricul în materie de vize al unui solicitant, ceea ce le va facilita prelucrarea cererilor de viză. De asemenea, acest lucru le va permite poliţiştilor de frontieră bulgari şi români să verifice valabilitatea şi autenticitatea vizelor Schengen eliberate de alte state membre prin comparaţie cu datele stocate în Sistemul de informaţii privind vizele, contribuind la prevenirea fraudei şi la combaterea criminalităţii grave şi a terorismului, sporind astfel securitatea în UE.

România și Bulgaria vor primi acces total după ce vor fi pe deplin integrate în spaţiul Schengen

Accesul pentru citire la Sistemul de informaţii privind vizele va fi necesar pentru ca să gestioneze Sistemul de intrare/ieşire, care se preconizează că va intra în funcţiune în prima jumătate a anului 2022.

Accesul deplin la Sistemul de informaţii privind vizele va deveni posibil odată ce România şi Bulgaria vor fi pe deplin integrate în spaţiul Schengen.

Comisia şi-a reiterat apelul adresat Consiliului de a lua măsurile necesare pentru ca România şi Bulgaria să devină parte a spaţiului fără controale la frontierele interne în cadrul Strategiei către un spaţiu Schengen mai puternic şi mai rezilient, prezentată în luna iunie a acestui an.

Editor : Ioana Coman

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...