Un proiect al lui Eugen Teodorovici ar putea salva construcțiile ilegale de pe plaje. Prefect: „E prea târziu”

Data publicării:
terasa sezlong litoral
Foto:: Digi24

Construcțiile ilegale de pe plaje sunt la un pas de a fi salvate de la demolare de un proiect al senatorului PSD Eugen Teodorovici. În plină campanie a autorităților de combatere a construcțiilor neautorizate de pe litoral, fostul lider social-democrat a inițiat o modificare legislativă prin care acestea ar urma să fie trecute în legalitate. În plus acesta ar avea o relație apropiată cu unul dintre patronii afectați.

O modificare legislativă inițiată de Teodorovici ar duce la autorizarea tuturor construcțiilor de pe plajă, folosite în scopuri de divertisment sau agrement, care în prezent riscă să fie demolate. Condiția este ca proprietarul lor să aibă contract de închiriere pentru plaja pe care au fost construite ilegal și să fi avut activități economice în spațiul respectiv încă de anul trecut.

Modificarea legislativă a fost introdusă săptămâna trecută într-un proiect care reglementa aspecte legate de salariile polițiștilor, elaborat de Guvern. Acum, acesta se află pe ordinea de zi a Camerei decizionale. Totul vine în contextul în care Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a început să controleze încă de luna trecută firmele de pe plajele din Constanța și Năvodari. A descoperit astfel 140 de beach baruri fără autorizație, iar 13 dintre ele au fost deja demolate.

George Niculescu, prefect de Constanța: Dacă un senator, indiferent de culoarea politică, hotărăște să modifice cadrul legislativ pentru a pune în legalitate, poate să o facă, dar e prea târziu pentru că starea de nelegalitate s-a constatat.

În această situație s-ar afla și barul Mirelei Matichescu, administrator public al județului Constanța, considerată o apropiată a lui Eugen Teodorovici. Aceasta acuză că problema pleacă de la Planul Urbanistic Zonal, care nu a mai fost actualizat din 2007.

Am contestat, într-adevăr, măsura de demolare în 72 de ore a construcțiilor de pe plajă. (...) Suntem agenți economici care plătim taxe și impozite pentru construcții. (...) Nu putem să punem pe plajă doar șezlonguri, pentru că nu faci profit. (...) Vrem să intrăm în legalitate, să ne lase să intrăm în legalitate, nu suntem infractori. În situația mea sunt sute de agenți economici care vor să intre în legalitate”, a declarat Mirela Matichescu pentru publicația locală Replica.

Modificarea legislativă ar urma să fie votată săptămâna viitoare în Camera Deputaților.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...