Un șofer de 22 de ani a fost prins cu 211 km/h pe tronsonul de autostradă Nuşfalău - Suplacu de Barcău, la o zi după inaugurare

Data publicării:
radar care arata viteza de 211 kilometri pe ora
Un tânăr de 22 de ani din judeţul Sălaj este primul vitezoman prins de poliţişti pe tronsonul de autostradă Nuşfalău - Suplacu de Barcău. Foto: Poliția Română

Un tânăr de 22 de ani din judeţul Sălaj este primul vitezoman prins de poliţişti pe tronsonul de autostradă Nuşfalău - Suplacu de Barcău, inaugurat ieri. El a circulat cu 211 kilometri la oră, potrivit News.ro.

„Primul vitezoman, care a «inaugurat» tronsonul de autostradă Nuşfalău - Suplacu de Barcău! Tânărul, dornic de afirmare, şi-a pierdut dreptul de a conduce, pentru următoarele 4 luni”, a potrivit Poliției Române.

De asemenea, şoferul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă de 2.900 de lei.

Potrivit poliţiştilor, şoferul are 22 de ani şi este din judeţul Sălaj.

Circulaţia pe Secţiunea Nuşfalău – Suplacu de Barcău (13,55 km) a Autostrăzii Transilvania a fost deschisă joi, la ora 13.00, depăşindu-se borna de 1.000 de kilometri de autostradă şi drum expres în România.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri