Un tânăr prins drogat la volan și-a lăsat prietena să-i conducă mașina. A fost oprită, iar polițiștii au constatat că se drogase și ea

Data actualizării: Data publicării:
rezultate teste drog
Foto: Facebook/Poliția Română

Doi tineri, un bărbat și o femeie, au fost prinși drogați la volanul aceleiași mașini în decurs de câteva ore. Într-o postare pe Facebook, Poliția Română trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de substanțe interzise. 

"Așa a fost să fie?
Pe cât de amuzant, pe atât de trist. Cele două rezultate DrugTest sunt puse cu un scop unul lângă altul. Să vă detaliem…
Rezultatul din stânga este al unui tânăr, amplasare pe care o avea și în mașina pe care o conducea până în momentul opririi.
- Bună seara! Actele dumneavoastră, vă rog! Urmează să vă testăm cu aparatul DrugTest... Rezultatul îl puteți vedea: Pozitiv la Cannabis și Cocaină.
Câteva ore mai târziu și cu măsurile legale luate, tânărul pleacă, de această dată, pe locul pasagerului, iar la volan urcă o tânără, care se afla pe scaunul din dreapta de la început… și duși au fost.

Câteva momente mai târziu: - Bună seara! Actele dumneavoastră, vă rog! Acum v-ați prins al cui este rezultatul din dreapta?
O încheiem rapid… Acestea nu sunt „întâmplări”.
Nu s-a întâmplat să te droghezi…
Nu s-a întâmplat să conduci după ce te-ai drogat…
Iar în cazul unui accident, nu credem că o să auziți de la cineva… Eeee… S-a întâmplat! Putea să se întâmple oricui!
Alcoolul și drogurile distrug vieți!", este postarea Poliției Române de pe Facebook.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...