Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat deplasarea la Strasbourg, la Parlamentul European (PE), unde Emmanuel Macron urmează să susţină miercuri un discurs despre priorităţile preşedinţiei franceze a UE, după ce a fost declarată caz-contact la COVID-19.
„Şoferul meu a fost testat pozitiv (la coronavirus). Din nefericire, trebuie în consecinţă să-mi anulez participarea la plenara Parlamentului European" de la Strasbourg, care are loc până joi, a anunţat pe Twitter Ursula von der Leyen, potrivit AFP, citată de Agerpres.
„Mă întorc la Bruxelles”, a precizat şefa executivului european, care urma să participe luni după-amiază la un omagiu în hemiciclu dedicat italianului David Sassoli, care a murit săptămâna trecută, cu puţin timp înainte de încheierea mandatului său de preşedinte al Parlamentului.
În cadrul actualei sesiuni, eurodeputaţii vor trece la alegerea succesorului lui Sassoli, un scrutin programat de câteva luni şi în care este favorită malteza conservatoare Roberta Metsola, în pofida reticenţelor provocate de poziţiile sale antiavort.
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să susţină miercuri un discurs în faţa eurodeputaţilor, în cadrul căruia va prezenta priorităţile preşedinţiei semestriale a Consiliului UE, pe care Parisul o exercită de la începutul lui ianuarie pentru şase luni.
Editor : I.C