Sari la conținut

VIDEO. Ce-a mai rămas din spitalul lui Carol I

Un spital din Vrancea, ridicat în vremea lui Carol I, este o ruină în prezent, deşi acum un secol era unul dintre cele mai moderne din Europa. Nimeni n-a mai dat bani pentru reabilitare, aşa că de 15 ani nu se mai internează niciun bolnav la Spitalul din Năruja, unde odată veneau pacienţi din toată Moldova.

Povestea Spitalului din Năruja începe în urmă cu un secol, la una dintre partidele de vânătoare ale regelui Carol I. Se spune că regele a fost convins să ridice în Munţii Vrancei un spital, pentru că asta cereau oamenii din zonă.

„Mocanii de acolo s-au plâns că nu au spital în zonă. În 1907, spitalul prinde contur, se ridică cea mai mare parte a sa, undeva în 1908, cred că a fost încheiată lucrarea, spitalul a primit numele, aşa cum era firesc, al regelui Carol I”, a explicat arhivistul Florin Dărdală.

Victoria Danae are 65 de ani şi a lucrat aproape 40 ca asistentă la Spitalul din Năruja. Se uită acum cu tristeţe la ce-a rămas în urmă.

Mă încearcă un sentiment de durere, de nostalgie, să spun drept, parcă de ciudă de ce s-a terminat aşa când putea să fie un edificiu donat de un rege şi pus la dispoziţie pentru toată zona asta. Este degradat”, a spus femeia.

Acum, spitalul unde au funcţionat secţii de pediatrie, obstretrică-ginecologie, interne, chirurgie şi chiar o maternitate este o ruină. În cei 15 ani de cand a fost închis, spitalul din Năruja a început sa se degradeze vizibil. În unele camere au apărut crăpături, iar în mai multe locuri tencuiala a început să cadă de pe pereţi.

„În memoria Regelui Carol I, prin fundaţiile pe care le au această familie regală, ar putea să revigoreze, ceea ce a fost odată la nivel de Năruja”, a spus primarul comunei.

Autorităţile judeţene, care au în grijă clădirea fostului spital, spun că vor să atragă bani europeni şi să facă aici un centru pentru bătrâni. Suma de care au nevoie este 950.000 de euro.