VIDEO exclusiv. Papa Francisc a revenit la Bucureşti. Reacţia sa faţă de cei care îl aşteptau la Nunţiatura Apostolică

Data actualizării: Data publicării:
papa

Papa Francisc s-a întors la Bucureşti, urmând ca şi în această noapte să rămână la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti.

Avionul de la Iaşi, în care se afla Papa, a aterizat la Bucureşti în jurul orei 20.00.

Coloana oficială a ajuns la Nunţiatura Apostolică în jurul orei 20.40, unde aproximativ 100 de oameni aşteptau să îl salute încă o dată pe Suveranul Pontif.

Zâmbitor, acesta le-a făcut cu mâna celor prezenţi.

Papa Francisc a plecat din Iași, după ce a binecuvântat cei 150.000 de pelerini strânși pe străzile din centrul Iașului.

Suveranul Pontif i-a binecuvântat pe cei 150.000 de pelerini adunați la Iași. Le-a vorbit acestora despre credință și le-a mărturisit că se simte ca acasă printre ei.

Anterior, la Catedrala Catolică din Iași, Papa Francisc a salutat cele peste 800 de persoane prezente în biserică. De asemenea, Suveranul Pontif a sărutat pe frunte și a binecuvântat copiii bolnavi.

Duminică, în a treia zi, Suveranul Pontif beatifică șapte eroi martiri pe Câmpia Libertății de la Blaj, apoi părăseşte România, de pe Aeroportul Internațional Sibiu, unde va avea loc un ceremonial de plecare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...