Sari la conținut
News Alert

VIDEO. Grup de români, jaf ca în „Fast and Furious”

Un jaf ca-n filmele de la Hollywood poartă semnătura unor români. Cinci bărbați au fost arestaţi în Olanda, după ce au furat telefoane care valorează jumătate de milion de euro dintr-un camion în mişcare!

Atacul a avut loc pe o autostradă. Unul dintre români s-a urcat pe camion, a spart acoperişul şi a furat telefoanele, apoi le-a aruncat complicilor care-l urmăreau cu o maşină.

Furtul a avut loc pe 24 iulie iar cei cinci români au fost arestaţi sâmbătă. Mai multe telefoane furate şi autovehiculul folosit la jaf au fost descoperite în locul de unde au fost ridicaţi bărbaţii.