VIDEO. Inundații în București. ApaNova: O ploaie precum cea de vineri apare o dată la 100 de ani

Data actualizării: Data publicării:
inundatie-bucuresti

Inundații pe străzile Capitalei, vineri după-amiază, în urma codului portocaliu. Atenționarea de vreme rea este valabilă până la ora 19:30. Pompierii au început să intervină pentru a evacua apa din case, subsoluri şi de pe unele străzi. Se circulă cu dificultate în aproape tot Bucureștiul.

Actualizare 19:00. ApaNova informează că vineri, în urma ploii torențiale din Capitală, cantitatea de apă acumulată în unele cartiere bucureștene a fost una uriașă, iar astfel de ploi apar o dată la 50 sau chiar 100 de ani, precum cea din cartierul Pantelimon.

ApaNova arată că în numai 30 de minute, în cartierul Pantelimon s-au acumulat 50 de litri/mp, iar în ceea ce privește intensitatea, aceasta corespunde unor ploi cu probabilitatea de apariție de una la 100 de ani.

Totodată, o ploaie precum cea din Colentina apare o dată la 50 de ani.

Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi pentru Capitală valabil vineri, până la ora 19:30. Se vor semnala descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului.


Pompierii intervin, la această oră, pentru a evacua apa din case, subsoluri şi de pe unele străzi din Bucureşti şi din Ilfov, acumulată în urma ploii, anunţă ISU Bucureşti-Ilfov.

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov intervin pentru a elimina apa acumulată în subsoluri, case, dar şi pe străzile din zona Grădinii Zoologice, pe strada Erou Iancu Nicolae, dar şi pe strada Maşina cu Pâine. Potrivit ISU, echipajele intervin cu motopompe remorcabile şi transportabile.

De asemenea, au fost raportate inundații și în Pipera, dar și în unele stații de metrou. Mai jos, imagini de la stația Aviatorilor:

Şi în localitatea Pantelimon din Ilfov se acţionează pentru eliminarea apei de pe strada Brânduşelor şi strada Anton Pann. Tot în localitatea Pantelimon, strada Biruinţei este inundată.

Mai jos, inundație în Pipera:

Tot în Capitală, circulaţia tramvaielor liniei 41 a fost blocată timp de 20 de minute, pe sensul spre Casa Presei Libere, din cauza unui cablu de servicii care a căzut pe reţea, au anunţat, vineri, reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB). Blocajul s-a produs între orele 16:00 - 17:00, pe Şoseaua Virtuţii, la Pod Ciurel. 

Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi pentru Capitală valabil vineri seară, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Se vor semnala descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului.

Sursa: Digi24, Mediafax

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...