Bărbat din Maramureș trimis după gratii pentru că a omorât doi câini. Localnicii au sesizat poliția

Data publicării:
Caini la joaca - Guliver GettyImages
Un bărbat din Maramureș a fost reținut pentru că a omorât doi câini din sat. Credit foto: Guliver/Getty Images

Un bărbat din comuna Ilba, județul Maramureș, a fost reținut pentru 24 de ore pentru că ar fi ucis, cu intenție, doi câini din sat. În  noiembrie 2022, doi localnici au sesizat poliția, după ce și-au găsit animalele spânzurate. La aproape două luni distanță, bărbatul de 49 de ani a fost reținut și urmează să răspundă penal pentru faptele sale, anunță Agerpres.

În cursul lunii noiembrie 2022,  o femeie din Ilba s-a dus la poliție și a anunțat că și-a găsit câinele spânzurat lângă saivanul pe care îl deține în zona cimitirului din sat. Două zile mai târziu, o altă sesizare a fost înregistrată la Postul de Poliţie Cicârlău, prin care un bărbat a semnalat faptul că a descoperit cadavrul unui exemplar canin pe un segment de cale ferată, care trece prin vecinătatea cimitirului din Ilba.

"Cauza a fost preluată de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Maramureş care, în colaborare cu cei ai Postului de Poliţie Cicârlău au documentat întreaga activitate infracţională a unui bărbat de 49 de ani din Ilba, referitor la încălcarea legii privind Protecţia Animalelor. Având în vedere activităţile de cercetare penală efectuate în dosarul penal, s-a stabilit faptul că bărbatul, la data de 22 noiembrie 2022, a ucis cu intenţie, fără drept şi prin spânzurare două exemplare canine, pe terenul menţionat anterior, iar pe unul dintre acestea l-ar fi aruncat pe calea ferată", a spus Ionela Cozma, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Maramureș. 

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut 24 de ore pentru uciderea animalelor cu intenţie, fără drept.

"Se efectuează în continuare cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare", a transmis IPJ Maramureș. 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...