Video Cel puțin cinci morți după ce un autocar plin cu oameni s-a răsturnat pe o autostradă din Germania

Data actualizării: Data publicării:
Accident with coach on A9 near Leipzig
Autocarul plecase de mai puțin de două ore din Berlin spre Zurich, în Elveţia. Foto: Profimedia

Un accident grav cu cel puţin 5 morţi şi un număr mare de răniţi a avut loc, miercuri, pe o autostradă din Germania. Un autocar plin de oameni a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat lângă Leipzig, relatează BBC

Mai multe ambulanţe şi elicoptere au fost trimise la locul accidentului. Clinicile din zonă se pregătesc să primească zeci de răniţi, scriu ziarele locale.

53 de pasageri şi doi şoferi erau la bord. Mai mulţi pasageri au fost răniţi, unii dintre ei grav. Poliţia nu a fost în măsură să ofere deocamdată numărul exact de victime. De asemenea, nu sunt disponibile informaţii privind identitatea victimelor.

Accidentul a avut loc pe autostrada A9 din Saxonia care leagă Berlinul de München, închisă acum pe ambele sensuri.

Autocarul companiei Flixbus plecase de mai puțin de două ore din Berlin spre Zurich, în Elveţia.

Oficialii din Saxonia au declarat că gândurile lor sunt alături de victime.

Accidentul de miercuri nu este primul în care este implicat un autocar Flixbus pe această porţiune de autostradă. În mai 2019, un accident similar a avut loc la doar 15 kilometri mai la sud, tot pe A9. Şi atunci, autocarul s-a răsturnat, o femeie a murit şi peste 70 de persoane au fost rănite, unele dintre ele grav.

 

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri