Sari la conținut

Afacere profitabilă. A dat solarul pe arborii de Paulownia

„Aşa l-am primit, aşa de mic, în câţiva ani s-a făcut atât de mare. Nici nouă nu ne vine să credem cu câtă repeziciune creşte acest copac”, spune fermierul.

Vasile Chiriţoiu locuieste în comuna gălăţeană Matca, celebră în toată ţara pentru legumele cultivate pe sute de hectare. Acum patru ani, bărbatul a decis să iasă din tipare şi a început să planteze arbori de Paulownia.

„O muncă mult mai uşoară şi mult mai frumoasă. Nu stai în solare la căldură, stai la umbră, la aer liber”, spune Vasile Chirițoiu.

Lemnul acestui copac este folosit la construcţia iahturilor şi a avioanelor uşoare, dar şi la fabricarea instrumentelor muzicale şi a mobilei.

„El este numit aluminiul lemnului. Este un lemn foarte rezistent. După uscare în acest lemn nu intră apă”, explică Vasile Chirițoiu.

Cunoscut şi sub numele de Copacul Prinţesei, arborele de Paulownia creşte într-un an cât alţii în zece. La vârsta de un an atinge înălţimea de 4-5 metri, iar la vârsta de trei ani când poate fi tăiat, ajunge şi la 20 de metri.

„În primul an el s-a tăiat, dar în fiecare an,el va da lăstari de la rădăcină şi pe parcusul a mai multor ani noi putem avea mai multe cicluri de tăiere”, explică fiul fermierului, Tiberiu.

Vasile Chiriţoiu va afla în curând cât de bună a fost decizia sa de a renunţa la cultivarea roşiilor de Matca. Anul acesta este primul în care va vinde lemn din noua sa plantaţie.

„Noi sperăm, noi tragem foarte mult undeva la 50.000 de euro (...). Mai avem şi o altă plantaţie şi în Tulcea, acolo avem o suprafaţă de cinci hectare, aici avem momentan doar două hectare”, spune Tiberiu Chirițoiu.

Tiberiu, fiul lui Vasile Chiriţoiu, a urmat exemplu tatălui său. Cei doi au, împreună, peste 4.000 de arbori Paulownia.  

Nu sunt primii din România care s-au gândit la o astfel de afacere. Și doi bihoreni au plantat 22 de ha cu arbori de Paulownia.