Comisia Europeană propune o derogare de la regula rotaţiei culturilor, pentru a creşte producţia de cereale

Data publicării:
Agricultura recolta porumb GettyImages octombrie 2015
Foto: GettyImages

Comisia Europeană a propus, la cererea statelor membre UE, o derogare temporară pe termen scurt de la regulile din Politica Agricolă Comună (PAC) referitoare la rotaţia culturilor şi menţinerea unor elemente neproductive pe terenurile arabile, potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar.

Impactul acestei măsuri va depinde de alegerile făcute de statele membre şi de fermieri, dar va majora capacitatea UE de producţie a cerealelor destinate produselor alimentare.

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, o suprafaţă de 1,5 milioane de hectare va putea fi reintrodusă în producţia de cereale comparativ cu situaţia actuală.

„Fiecare tonă de cereale produsă în UE va contribui la creşterea securităţii alimentare la nivel mondial”, subliniază executivul comunitar în comunicatul citat de Agerpres.

Propunerea Comisiei va fi trimisă statelor membre UE înainte de a fi adoptată în mod oficial.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...