Sari la conținut

ANALIZĂ. Autostrada greu de început

Victor Ponta nu a renunţat la ideea unui pact politic asumat de toate partidele pentru construirea autostrăzii Comarnic-Braşov. Şi cum acesta n-a venit, a dat de înţeles că cea de-a treia încercare a statului de a găsi un constructor care să asfalteze pe banii lui cei peste 50 de kilometri de autostradă a cam eşuat.

„E clar, din punctul meu de vedere, că soluţia iniţală, parteneriatul public privat, pe care eu în continuare o consideram cea mai bună pentru că era realistă, nu poate fi realizat în lipsa unui consens politic, altfel păţim ca şi cu Bechtel-ul, adică o începem noi şi vin ceilalţi şi o opresc”, a spus premierul Victor Ponta.

În urmă cu doar o zi, ministrul Ioan Rus nu părea să fie la curent cu planurile premierului şi dădea asigurări că autostrada se va face, ba mai mult, că lucrările vor începe anul acesta.

„Autostrada Comarnic - Braşov o vom începe în acest an, suntem în negocieri cu Banca Europeană de Investiţii, cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu bugetul statului, cu tehnicieni care au diverse variante de soluţionare. Ce pot să spun este că în acest an această autostradă va începe. Suntem în negocieri strategice, adică o facem din fonduri europene sau ca şi concesiune”, a spus ministrul Transporturilor.

Francezii de la Vinci, grecii de la Aktor şi austriecii de la Alpine estimau că cei 53 de kilometri de autostradă vor costa 1,8 miliarde de euro. Conform Master Planului pentru Transporturi, şoseaua rapidă ar fi mai ieftină dacă s-ar face din bani europeni.

La începutul anului, oficialii români dădeau ca sigură semnarea contractului şi avansau luna aprilie ca termen pentru începerea lucrărilor. Contractul, însă, nu a mai fost semnat. Motivul? Costurile mari ale proiectului. La finalul celor 30 de ani de concesiune factura s-ar fi ridicat la 8,45 de miliarde de euro. Suma ar fi inclus nu doar costurile de construcţie, ci şi pe cele de întreţinere şi operare.

Construcţia efectivă ar costa 1,8 miliarde de euro pentru cei 53 de kilometri. Dacă s-ar folosi fonduri europene, costul ar fi de un miliard de euro. Dispar comisioane bancare și costuri colaterale.

A trecut însă mai bine de un an şi jumătate de când s-a semnat un acord de principiu cu Vinci, Aktor şi Alpine. E timp pierdut. E a treia anulare, după 2004 și 2010, și de fiecare dată era vorba de Vinci.

Constructorii s-au dus să caute finanţare pentru că o concesiune asta presupune, asigurarea banilor pentru lucrări. Şi din surse guvernamentale ştim că nu au găsit finanţare. Băncile, care păreau interesate - chiar şi Deutsche Bank ciulise urechile la un moment dat -, nu s-au mai aruncat să finanţeze când au văzut cifrele în detaliu.

Acum ştim din Master Plan de acele 8,4 miliarde de euro, dar înainte de a fi făcute publice, estimările erau pe la jumătate. E un proiect prea scump, iar asemenea costuri sunt greu de justificat. Şi tocmai pentru că sunt cifre mari nu prea e înghesuială la finanţare. Opoziţia ar fi mai degrabă din zona finanţatorilor.

Nu mai e criza datoriei guvernamentale în Europa, cum era acum cinci ani, dar nici bancherii nu dau bani degeaba şi pe ochi frumoşi. La final rămânem cu timpul pierdut. E bine totuși că nu se dau miliardele alea multe pentru 53 de kilometri de drum. Și poate că în final se va concentra și Guvernul pe proiectul Pitești-Sibiu.