Apartamentele din marile oraşe s-au scumpit cu 1,3% în ianuarie

Data publicării:
bloc-nou-constructie-610x300

Cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat în Bucureşti şi Cluj-Napoca.

bloc-nou-constructie-610x300

Preţurile apartamentelor din marile oraşe din România au crescut cu 1,3% în ianuarie 2017 comparativ cu ultima lună din 2016, în timp ce scumpirea medie din ultimul an este de aproape 10%, arată datele publicate luni de portalul imobiliare.ro, potrivit News.ro.

Astfel, în prima lună a acestui an, proprietarii de apartamente solicitau un preţ mediu de 1.064 de euro pe metrul pătrat pentru o locuinţă, în creştere cu 9,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 1,3% faţă de decembrie 2016.

În ianuarie 2017, cele mai mari creşteri faţă de ianuarie 2016 s-au înregistrat la nivelul Capitalei. Aşadar, aşteptările vânzătorilor din Bucureşti au ajuns la o medie de 1.157 euro/mp, cu 9,8% mai mult decât în urmă cu 12 luni, când se situau la 1.054 euro/mp.

Trendul ascendent din ianuarie a fost susţinut aproape în exclusivitate de segmentul apartamentelor vechi, care s-au scumpit cu 3,7% faţă de decembrie 2016, de la 1.090 la 1.130 de euro pe metru pătrat.

Clujul, a doua creștere

A doua creştere anuală a fost în Cluj-Napoca, preţul ajungând la 1.257 de euro/mp, situându-se acum la o diferenţă de 9,1% faţă de începutul lui 2016 (1.152 euro/mp).

În ianuarie faţă de decembrie, apartamentele din blocurile vechi s-au scumpit cu 2,1%, de la 1.279 la 1.306 euro/mp, iar cele noi s-au ieftinit cu 1% (de la 1.184 la 1.172 euro/mp).

A treia creştere anuală a fost în Timişoara, de 8,2% faţă de ianuarie 2016, de la 952 la 1.030 euro/mp. În ianuarie faţă de decembrie, locuinţele vechi s-au apreciat cu 1,1%, de la 1.018 la 1.029 de euro/mp, iar cele noi s-au ieftinit cu 2,3%, de la 1.056 la 1.032 de euro/mp.

Pe poziţia a patra se află Constanţa, cu un avans de 8,1% în ultimele 12 luni, de la 915 la 989 euro/mp. În ianuarie faţă de decembrie, preţul apartamentelor noi a crescut cu 4,8%, de la 989 la 1.036 de euro/mp, iar preţul locuinţelor vechi a avut un avans uşor de 0,4%, de la 969 la 973 euro/mp.

Pe locul al cincilea se află Braşovul, cu un avans de 4,1% în ianuarie 2017 faţă de prima lună a anului trecut, de la 884 la 920 euro/mp.

Cel mai mic avans în ultimele 12 luni a fost în Iaşi, de 0,9%, de la 877 la 885 euro/mp.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri