Sari la conținut
News Alert

Asiguratorii: Un cutremur precum cel din 1977 ar provoca pagube de 6 miliarde euro

Un cutremur de amploarea celui din 1977 ar provoca pagube estimate la 6 miliarde euro la nivelul întregii ţări, fără a se cunoaşte capacitatea reală a asigurătorilor de a acoperi plata daunelor în acest caz, iar locuinţele asigurate obligatoriu de Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) ar suferi daune estimate la 775 milioane de euro, potrivit declaraţiilor specialiştilor din cadrul unei conferinţe organizate marţi de PAID.

cutremur

Cutremurul din 1977 a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter şi a afectat circa 35.000 de clădiri la nivelul întregii ţări, pagubele fiind estimate atunci la 2 miliarde dolari. În urma cutremurului, au fost înregistraţi 1.570 morţi şi 11.300 răniţi, potrivit News.ro.

În cazul în care un cutremur de aceeaşi amploare ar avea loc în prezent, daunele ar fi de circa 6 miliarde euro la nivelul întregii ţări, a declarat un responsabil al secţiunii de asigurări de bunuri şi proprietăţi în cadrul Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), Aurel Badea.

”Am făcut o simulare în acest sens, iar nivelul pagubelor este estimat la 6 miliarde euro. Nu cunoaştem capacitatea asigurătorilor de a acoperi daunele în cazul unui astfel de eveniment”, a declarat Badea.

Locuinţele asigurate obligatoriu de Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) ar suferi daune estimate la 775 milioane de euro, potrivit reprezentanţilor PAID, în contextul în care programul de reasigurare este de 800 milioane euro, cu peste 50% mai mult decât cerinţele normelor EIOPA de Solvabilitate II. Doar 20% dintre cele 8,9 milioane de locuinţe din România au asigurare obligatorie.

Este puţin probabil ca daunele să depăşească nivelul de 800 milioane euro, potrivit directorului general al PAID, Nicoleta Neacşu.

”Daca ar fi un cutremur de 10 grade, asa cum cineva a anunţat recent, daunele ar depăşi această sumă. Dar cred, la un astfel de eveniment, nu am mai exista noi, cei de aici, sa discutăm despre această problemă”, a declarat Neacşu.

Potrivit directorului PAID, un eveniment ca cel din 1977, statistic, are loc o dată la 170 de ani, potrivit unui model de evaluare.