Formă inedită de turism în România: Turist la CAP-ul comunist

Data publicării:
ferme

Fosta fermă a Partidului Comunist din Timişoara se transformă în loc de vacanţă. Universitatea Agricolă din oraş investeşte bani în amenajarea pentru turişti a clădirilor şi a grădinilor. Primele 14 locuri de cazare sunt deja disponibile.

În fosta fermă a Partidului Comunist, care se întindea pe 15 hectare, se producea o varietate de alimente. De la pâine până la mezeluri.

Conducerea Universității de Științe Agricole din Timişoara, în administrarea căreia se află acum fosta fermă, a transformat în pensiunea clădirea în care se aflau, pe vremuri, birourile.

Sorin Stanciu prorector USAMVB: „Avem un număr 7 camere, 14 locuri de cazare în regim single sau dublu. Este absolut tot, camerele sunt dotate, încercăm să le ridicăm la nivelul de trei stele.”

O cameră poate fi închiriată cu 100 de lei pe noapte, sumă în care este inclus și micul dejun.

Localnic: “Tot ce a fost, chestiile comuniste sunt cam în paragină. Acum faptul că se utilizează în scopul ăsta eu zic că e benefică treaba.”

Turiștii se pot plimba prin grădină, la fel cum făcea şi Nicolae Ceauşescu în urmă cu 30 de ani.

Stelian Acatincăi, director administrativ USAMVB: „În spate este această mică piscină și mai în spate există terasa în aer liber care este dotată cu un grătar în aer liber, a fost amenajată acolo și o pistă pentru bowling.”

Proiectul de modernizare se ridică la 50.000 de euro, bani din bugetul universităţii.

Cosmin Popescu, rectorul USAMVB: „Este deschis la momentul acesta zona de cazare, zona de alimentație, grădina de vară foarte curând, un muzeu al vinului și vinificație care de asemenea va fi deschis pentru studenți și pentru cei care sunt interesați să vadă cum se lucra pe vremuri în zona aceasta a vinificației.”

Fosta fermă este și loc de practică pentru studenții Facultății de Management Agricol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un părinte să lase toată averea unui singur copil? Drepturile celorlalți moștenitori chiar dacă există...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă...
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”