Bloomberg: Cea mai mare rată de creştere economică din UE maschează cea mai profundă stare de sărăcie

Data actualizării: Data publicării:
cei-mai-saraci-pensionari-

După ce datele publicate marți de Eurostat, institutul oficial de statistică al Uniunii Europene, au arătat că unul din doi români trăiește în sărăcie, jurnaliștii Bloomberg arată discrepanțele majore dintre economia țării, care a avut cea mai rapidă dezvoltare din UE, și nivelul de trai.

„România este economia din UE cu cea mai rapidă dezvoltare, dar este de neîntrecut și în ceea ce privește un alt indicator, mai puțin flatant: privațiunea socială. Unul din doi români abia își permite să își încălzească locuința sau să includă carne ori pește în mesele zilnice. Cifrele sunt de trei ori mai mari decât media europeană”, scrie Bloomberg.

Deși Bulgaria este cea mai săracă țară din Uniunea Europeană, la capitolul produs intern brut pe cap locuitor România stă mult mai rău decât vecinul său. Datele furnizate de Eurostat arată că unele dintre statele din UE care s-au aflat, la un moment dat, sub comunism, vor fi nevoite să își mențină creșterea economică, dacă vor să apropie nivelul de trai al cetățenilor lor de cel al europenilor din vest.

„Guvernul României a tăiat investițiile și le-a adus la cel mai scăzut nivel, nu a reușit să absoarbă fonduri europene și a semănat incertitudine în sectorul privat, prin modificarea codului fiscal. Toate aceste lucruri se simt în potențialul de dezvoltare economică, motiv pentru care oamenii nu vor simți creșterea economică și în buzunare”, spune Dan Bucșa, economist care lucrează în Londra.

Eurostat a întocmit o listă de elemente care definesc privarea materială şi socială. Printre acestea se găsesc cheltuielile neprogramate, o săptămână de vacanţă anual, lipsa restanţelor la credite, chirii sau utilităţi, o masă cu carne la cel puţin două zile, menţinerea locuinţei la un nivel de încălzire adecvat, schimbarea încălţămintei, îmbrăcămintei şi mobilei uzate, bani de buzunar, conectare la internet sau diversele activităţi de recreere. În cazul în care un cetăţean nu poate îndeplini cel puţin 5 dintre aceste criterii, acesta este inclus în categoria celor săraci, cu privaţiuni sociale şi materiale.

La mică distanţă de România e Bulgaria: 48 la sută dintre cetăţenii de la sud de Dunăre se încadrează în această nefericită categorie. În sărăcie trăiesc şi 36 la sută dintre cetăţeni greci, 32% dintre unguri şi 29 la sută dintre lituanieni.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe nume!"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Ce pensie va primi fiul lui Ion Dolănescu în Costa Rica, după o viață petrecută peste hotare. Dragoș...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...