Sari la conținut
News Alert

Bugetul 2016, dezbătut cu societatea civilă

Aceste discuţii pot fi urmărite pe internet, pe canalul de youtube al Guvernului.

Cei care au ieşit din sală au povestit că sunt nemulţumiţi pentru că aceste discuţii au loc abia după ce bugetul a fost aprobat şi nu înţeleg de ce s-a întâmplat acest lucru pentru că ei au venit cu propuneri concrete.

O altă nemulţumire a celor care sunt prezenţi la discuţii, reprezentanţi ai societăţii civile, este legată de faptul că au fost trase la sorţi o serie din întrebările care au fost trimise către minister. Aşadar, nu toate punctele de vedere au intrat în discuţie.

De asemenea, sunt şi nemulţumiri legate de nerespectarea legii transparenţei decizionale, asta în condiţiile în care, spun participanţii, a fost un timp foarte scurt pentru a-şi pregăti toate propunerile pe care voiau să le aducă în atenţia miniştrilor.

La aceste discuţii sunt prezenţi ministrul Finanţelor, ministrul Fondurilor Europene, ministrul Agriculturii, ministrul delegat pentru Consultare Publică și Dialog Social, Violeta Alexandru.