Sari la conținut

BUSINESS CLUB. China repetă greşelile Japoniei. Cu ce impact?

La început, avem contextul. În anii 80, după Revoluţia iraniană care a generat o criză energetică, a existat o perioadă lungă de politică monetară relaxată. Noi acum deja trăim de ani buni în epoca tiparniţelor de bani, pe toate meridianele. Japonia anilor 80 avea un ritm de creştere accelerat cu ţintă de 5%, dar economia obosea. China e şi ea în fugă după creştere cu orice preţ. Apoi, înainte de „lunea neagră” din 1987, yenul japonez slab (pentru a încuraja exporturile) a intrat într-o perioadă accentuată de apreciere. Moneda chinezească are acelaşi traseu, poate ceva mai sinuos. Cursul nu flotează liber. Cotațiile sunt ţinute sub control.

La interval de aproape 30 de ani, avem două economii disperate după creştere mare, concentrate pe export, care apoi au vrut să ridice cererea internă și care au avut parte de bule speculative pe burse. Şi când acestea se sparg, statul devine pompier. Iar cel chinez aplică exact reţetele niponilor. Aplică reţeta testată de Japonia în anii 80 şi 90 - acea reţetă care a condus la aşa-numitul deceniu pierdut al ţării. Un deceniu care tinde să devină, de fapt, vreo trei.

China refuză să înveţe din greșelile Japoniei. Ba chiar, pas cu pas, calcă pe urmele care au dus Japonia către decenii de stagnare economică. Asta după ce, precum China de azi, era privită ca un tigru economic al Asiei.

Destinul i s-a schimbat la începutul anilor 90, când Japonia s-a trezit în faţa unui munte de datorii alimentat cu bani ieftini. Guvernul de la Tokyo demara atunci una dintre cele mai mari campanii de cumpărări de acţiuni pentru a contrabalansa vânzările făcute de investitorii privaţi. Dar banii cu care a făcut aceste cumpărături veneau din fondurile naţionale de pensii din care au fost scoase miliarde de dolari.

Intervenţia de miercuri a guvernului chinez e repetarea aceleiași greșeli - se pansează zgârieturile, dar nu se vindecă rănile adânci ale economiei.

După mai bine de un deceniu, oficialii japonezi au recunoscut că economia stagnează fiindcă în trecut guvernul a încurajat supraîndatorarea şi a salvat de la faliment companii care trebuiau lăsate să moară. China a făcut la fel. A hrănit coloși industriali cu bani ieftini și a ignorat ineficiența și toate ies acum la lumină.

„E foarte rău. Sunt șanse să devină mult mai rău de atât. Nu văd niciun semnal care să spună că piaţa se va stabiliza în viitorul apropiat. Cred că toate câștigurile pe care le-am văzut pe bursă din vara trecută pot fi pierdute în 12 luni. Putem ajunge la cer și să ne prăbușim înapoi pe pământ”, spune Michael Every, analist pentru piețele din Asia la Rabobank.

Precum Japonia, China încearcă să impulsioneze economia crescând valoarea acţiunilor pe bursă. Sectorul bancar din umbră și-a adus contribuția la o expansiune a creditului de peste 20 de mii de miliarde de dolari - bani cu care unele companii au crescut atât de mult şi atât de nesustenabil, încât azi nu pot fi lăsate să falimenteze, fiindcă fac prea multă mizerie.

În paralel, la talpa economiei, companiile mici şi mijlocii nu performează. China nu s-a uitat unde trebuie pentru a-şi recalibra economia. O măsoară după mărimea bursei și a PIB-ului. Japonia a făcut la fel - a pompat mii de miliarde de dolari în burse, dar nu a mers la sursa problemei. A întreţinut un aparat birocratic mare, o piaţă a muncii sufocată de reguli şi a penalizat comerţul cu taxe prohibitive.

Guvernul chinez spune că încearcă o tranziţie către o piaţă cu adevărat liberă, dar nu dă semne că îşi doreşte ca piaţa să joace un rol decisiv în economie. Analiști citaţi de Bloomberg spun că tocmai prin operaţiunile de protejare a bursei, Beijingul arată că nu vrea să scape de distorsiuni şi nici să liberalizeze economia.

Cu cât putregaiul rămâne mai mult timp la rădăcina economiei, cu atât se multiplică şi pierderile. Greșeala istorică a Japoniei pare să se repete la Beijing. Întrebarea care rămâne acum e cât de departe se poate întinde panica de pe bursă chineză.

Impactul crizei bursiere din China

În general, cei care se pricep susţin că impactul căderii bursei din China ar fi limitat ca magnitudine globală. Şi iarăşi se fac comparaţii cu Japonia, cu situaţia ei din jurul anului 1990. Japonia de atunci şi China de acum aveau sau au cam 1% din comerţul global.

Piaţa de capital din China are acum o valoare echivalentă cu 30% din PIB-ul ţării. În economiile dezvoltate, proporția este mult mai mare. Deci, efectul, datorită dimensiunii reduse, va fi ceva mai mic decât pe o piaţă matură. Este aşteptat un deranj mai mare regional, dar nu ceva de magnitudinea prăbuşirii Lehman Brother. Va aduce, totuși, ceva suferinţă.

În mediile mai puţin oficiale, în cele care mai arată cu degetul şi spre teoria conspiraţiei, se spune că acea criză bursieră din 1987 pornită de pe Wall Street, care apoi a reverberat în 1988 şi în anii care au urmat în diverse colţuri ale lumii, a fost declanşată tocmai pentru a îngenunchia Japonia, care venea după foarte mulţi ani de creştere economică mare şi ameninţa să devină o mare forţă. Niponii au ajuns apoi în deceniul sau chiar deceniile pierdute.

Cine ştie ce se va specula, peste timp, şi despre ceea ce se întâmplă acum în China!