Sari la conținut
News Alert

BUSINESS CLUB. România, o țară cu populație îmbătrânită

Astfel, numărul celor plecaţi de la Revolutie încoace urcă la 2,5 milioane, şi sunt doar estimările Institutului de Statistică. Numărul real ar putea fi mult mai mare de atât. Românii care s-au angajat peste hotare au trimis acasă mai bine de 40 de miliarde de euro în ultimii 10 ani, arată datele BNR, însă e greu de imaginat cum ar fi arătat economia ţării dacă nu plecau specialiştii, doctorii, inginerii. Din România au plecat mulţi şi au venit puţini. Anul trecut populaţia ţării a scăzut cu circa 86.000 de persoane. Iar emigrarea nu este singurul factor.

Populaţia României îmbătrâneşte accelerat, în parte şi fiindcă cei care pleacă au de regulă între 20 şi 30 de ani, dar şi fiindcă România are un spor natural negativ. Datele INS arată că prăpastia dintre vârstnici şi tineri a crescut şi mai mult anul trecut. S-a ajuns ca la 1 ianuarie 2015 numărul bătrânilor să fie cu 300.000 mai mare decât cel al copiilor sub 14 ani. Şi indicele de dependenţă a crescut - avem 41 de copii şi bătrâni la o sută de adulţi, în fond singurii apţi de muncă. Iar tendinţa s-ar putea accentua de la an la an, astfel încât pe termen lung să rezulte o cu totul altă Românie. Un studiu Roland Berger arată că în 2030, România va fi în clasamentul celor mai îmbătrânite 15 ţări din lume.