Cea mai bogată comună din România a obţinut bani europeni pentru un proiect care va dezvolta două judeţe

Data actualizării: Data publicării:
Comuna Ciugud
Un proiect inițiat de primăria Ciugud, din Alba, a obținut o finanțare europeană de două milioane de euro.

Râul Mureș ar putea deveni din nou navigabil. Cel puțin pe o distanță de 60 de kilometri, între județele Hunedoara și Alba. Un proiect inițiat de primăria Ciugud, din Alba, a obținut o finanțare europeană de două milioane de euro.

Opt administrații locale din cele două județe vor derula împreună acest proiect. Fiecare primărie va trebui să amenajeze poduri şi pontoane pentru ambarcațiunile care vor naviga pe râu, dar și spații de agrement și cazare pentru turiști.

O asociație de primării din Alba și Hunedoara a câștigat două milioane de euro prin Fondul European pentru Piscicultură.

Potrivit proiectului, pe Mureș vor circula ambarcațiuni care vor aduce turiști în zonă. Fiecare dintre cele opt administrații locale din proiect va contribui la amenajarea turistică a râului.

Mircea Magda, viceprimar Rapoltu Mare: „Noi pe malul râului Mureș o să amenajăm un ponton, într-o zonă unde îi terenul primăriei”.

Vasile Cărăguț, primar Geoagiu: „Cu această încărcătură istorică pe care o are orașul Geoagiu, în apropierea acestei zone de agrement pe care dorim să o facem este castrul roman de la Cigmău”

Traseul pe care vor naviga ambarcațiunile de mici dimensiuni va porni din județul Alba, din comuna Sântimbru, și se va încheia în localitatea Rapolt. De altfel, râul Mureș a fost navigabil încă din antichitate.

Istoricii spun că de acum două mii de ani, Mureșul era un mijloc de transport naval pe toată lungimea sa, din România până în actualul vest al Europei.

Marcel Muntean, istoric: „A avut o perioadă de glorie în epoca romană, când era folosit pentru transportul aurului și al sării și mai apoi, în timpul Imperiului Habsburgic, tot pentru sare, se transporta sare cu niște barje cu fundul plat, numite la noi în zonă brodine”.

Inițiatoarea acestui proiect este primăria Ciugud din Alba. Acolo se vor întâlni în noiembrie reprezentanții tuturor administrațiilor locale din asociație. Primarii speră ca lucrările să poată începe în primăvara anului viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”