Sari la conținut
News Alert

EXCLUSIV. Câți militari și polițiști ies la pensie. Şase luni a fost "linişte", recordul ar putea fi iulie

Într-o singură lună, numărul cererilor de pensionare la Ministerul Apărării Naționale și la cel al Administrației și Internelor l-ar putea depăși pe cel din primele șase luni ale anului.

Informațiile recente privind existența unui val masiv de cadre ale MApN și MAI care cer pensionarea în primul semestru al anului nu sunt confirmate de cifrele furnizate, pentru Digi24.ro, de către Casele de Pensii Sectoriale ale celor două instituții. Cel puțin pentru perioada ianuarie-iunie 2017. Fluxul cererilor de pensionare din ultimele zile este, însă, mult mai consistent.

Ministerul Apărării

Numărul celor cărora li s-a soluționat cererea de înscriere la pensia militară de stat, în perioada ianuarie-iunie 2017, este de 850, potrivit MApN. Pentu aceștia a fost emisă și decizia de stabilire și de plată a drepturilor de către Casa de Pensii MapN.

Cifra este mai mică decât cea din aceeași perioadă a anului trecut. Între ianuarie și iunie 2016, au fost aprobate dosarele de pensionare a 900 de persoane. Numărul total al dosarelor soluționate în întregul an 2016 a fost de 3.110 persoane.

Casa de pensii a MApN are în evidență 78.932 de beneficiari de drepturi de pensii aparținând atât MapN, cât și altor instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Ministerul Afacerilor Interne

Nici la MAI cifrele privitoare la primele şase luni nu arată o hemoragie importantă a cadrelor militare către sistemul de pensii.

Numărul celor care au depus cereri de pensionare în această perioadă a anului nu l-a depășit pe cel din 2016. Între ianuarie şi iunie 2016 au fost inregistrate 1.821 de cereri de pensionare, de aproape trei ori mai puține decât anul trecut (5.363 între ianuarie și iunie 2016). În întregul an 2015 Casa de Pensii a MAI a înregistrat 12.999 de dosare. Casa are în evidență 62.698 de titulari și 14.866 urmași.

Cum se explică diferențele

Sindicaliștii au două explicații pentru faptul că numărul dosarelor de pensionare în primele șase luni ale anului este mai mic decât cel de anul trecut. Ei spun că multe dosare sunt încă la nivel județean și nu au fost încă înaintate Caselor de pensii.

Totodată, ei afirmă că valul important de cereri a fost înregistrat abia în ultimele zile. ”Am fost ieri înștiințat de un coleg că la Brașov erau 70 de persoane care doreau să depună cererile de pensionare. Închipuiți-vă ce înseamnă aceatsa dacă se întâmplă în fiecare județ”, spune un lider sindical din cadrul MAI.

Se pregătesc schimbări importante pentru militari, poliţişti şi angajaţii din serviciile secrete care vor ieşi la pensie. Guvernul va modifica legea pensiilor speciale - acestea vor fi actualizate, din toamnă, în funcţie de rata inflaţiei, nu de majorararea veniturilor din sistem. Nu vor scădea pensiile, susţin guvernanţii, însă sindicaliştii îi contrazic. Iar angajaţii care se gândeau deja să se retragă din activitate se grăbesc acum să o facă - unii au venit cu noaptea în cap să-şi depună dosarele de pensionare pentru a fi siguri că nu vor primi mai puţini bani.

Principala modificare a legii presupune schimbarea modalităţii de calcul - pensiile se vor actualiza numai în funcţie de rata infalţiei, nu raportat la creşterile veniturilor în sistem, aşa cum se întâmplă acum.

Nu vor fi tăiate. Aici discutăm doar de pensiile speciale. În ceea ce privește contributivitatea, acolo se va crește pe punctul de pensie, care se va majora în fiecare an. Nu putem lăsa medicul cu 1.100, care a muncit 45 de ani, la acea pensie. Daca sunt pensii corecte în sistemul militar, trebuie să corectam și celelalte sisteme”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii. Conform legii actuale, pensia unui angajat din ministerul de Interne sau din Armata poate ajunge la 102% din salariu, dacă fostul poliţist sau militar beneficiază de sporuri.