O firmă românească face locomotive hybrid plug-in din vechituri de acum 40 de ani

Data publicării:
locomotive eco

Compania România Euroest din Constanța cere Parlamentului European și Comisiei Europene sprijin derularea unui program de conversie a locomotivelor diesel vechi, poluante şi cu durata de viaţă depăşită, în locomotive “verzi”, adică locomotive electrice pe acumulatori şi locomotive hibrid plug – in.

Compania românească este de părere că în acest fel industria feroviară ar fi susţinută pentru a promova, la scară largă, aplicaţii feroviare inovatoare, în scopul creării de avantaje competitive transportului feroviar.

În februarie 2018, ROMÂNIA EUROEST a finalizat şi pus în funcţie prima locomotivă plug – in Hybrid din România (LHy — M), locomotivă care se află astăzi la finalul procesului de urmărire în exploatare şi certificare produs conform NNTR — România.

Locomotivele care ar urma să fie modernizate și „ecologizate” au vechime de peste 40 de ani fiind excesiv de poluante. Pe lângă nenumărate avantaje tehnice şi economice, modernizarea locomotivelor ar micșora drastic emisiile de dioxid de carbon. Astfel în cazul a 110 locomotive diesel poluante folosite pe platforme industriale emisiile de C02 ar fi reduse cu cel puțin 2400 de tone, iar zgomotul produs cu până la 65%, potrivit clubferoviar.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...