Statul român a introdus o regulă nouă în Codul fiscal, prin Legea nr. 239/2025, adoptată de Parlament pe 15 decembrie 2025 și publicată în Monitorul Oficial în aceeași lună, ca parte din Pachetul II fiscal-bugetar, care afectează unele firme din România, în special pe cele care fac parte din grupuri multinaționale și care nu sunt înființate/constituite și nu au locul conducerii efective în România (cu alte cuvinte, prevederea nu se aplică grupurilor românești). Regula se referă la banii plătiți către firme „surori” sau către firma-mamă din străinătate și stabilește cât din aceste cheltuieli mai pot fi folosite pentru a reduce impozitul pe profit. Deși este o modificare tehnică, efectul ei este foarte simplu: dacă o firmă trimite prea mulți bani în afara României sub formă de servicii, statul nu mai acceptă întreaga sumă ca fiind cheltuială deductibilă.
Autoritățile fiscale au constatat că, în practică, unele companii din România își reduceau semnificativ profitul prin facturi primite de la firme din același grup, aflate în afara țării.
Aceste facturi erau justificate ca fiind pentru servicii de management, consultanță sau licențe, iar rezultatul era un profit mai mic în România și, implicit, un impozit pe profit mai redus.
Noua regulă nu interzice aceste plăți și nici nu spune că ele sunt ilegale, statul spune doar că nu mai acceptă, din punct de vedere fiscal, ca aceste cheltuieli să fie folosite fără limită pentru reducerea impozitului.
De când se aplică noile reguli
Prevederile se aplică de la 1 ianuarie 2026, însă anul de referință pentru realizarea calculului cheltuielilor este anul 2024 (deoarece pentru anul 2025 nu sunt disponibile încă situațiile financiare).
Articolul 25 indice 1 se aplică doar firmelor care au o cifră de afaceri sub 50 de milioane de euro și care sunt plătitoare de impozit pe profit.
Echivalentul în euro al cifrei de afaceri se determină la cursul de schimb valabil la închiderea exercițiului financiar în care sunt înregistrate veniturile.
În plus, este esențial ca plățile să fie făcute către entități afiliate care nu sunt rezidente în România și care nu au locul conducerii efective în România.
Dacă firma nu se află într-o astfel de relație de afiliere, regula nu se aplică.
Regula vizează doar trei categorii de cheltuieli: cele pentru drepturi de proprietate intelectuală, cele pentru servicii de management și cele pentru servicii de consultanță.
Alte tipuri de cheltuieli nu sunt afectate de această modificare.
Este important de înțeles că aceste cheltuieli pot fi în continuare înregistrate în contabilitate, însă tratamentul lor fiscal este cel care se schimbă.
Care este regula de bază și ce înseamnă pragul de 1%
Legea introduce un prag clar de deductibilitate. Concret, dacă aceste cheltuieli depășesc 1% din totalul cheltuielilor firmei, doar partea de până la acest prag mai este recunoscută fiscal.
Textul de lege prevede explicit: „Contribuabilii (…) consideră deductibile cheltuielile aferente drepturilor de proprietate intelectuală, cheltuielile de management și consultanță (…) în limita de 1% din totalul cheltuielilor înregistrate conform reglementărilor contabile în anul fiscal de calcul.”
Tot ce depășește acest prag nu mai poate fi folosit pentru a reduce impozitul pe profit și este tratat, din punct de vedere fiscal, ca profit.
Cu alte cuvinte, statul acceptă deductibilitatea acestor cheltuieli doar într-o limită foarte mică, iar restul este tratat, din punct de vedere fiscal, ca și cum ar fi profit.
Cum se vede această regulă într-un exemplu simplu
Dacă o firmă are cheltuieli totale de 100.000 de lei într-un an și plătește 5.000 de lei pentru consultanță către o firmă afiliată din străinătate, atunci pragul de 1% înseamnă 1.000 de lei.
Din punct de vedere fiscal, doar acești 1.000 de lei sunt acceptați ca cheltuială deductibilă.
Diferența de 4.000 de lei este tratată ca profit, iar firma plătește impozit pe această sumă.
Legea prevede și excepții clare: „Nu intră sub incidența limitei de 1% cheltuielile efectuate pentru obținerea drepturilor de proprietate intelectuală înregistrate în România (de exemplu mărci, modele, drepturi de autor etc.)”.
De asemenea, nu intră sub incidența acestei reguli cheltuielile care sunt capitalizate, adică acelea care sunt transformate în active și incluse în valoarea imobilizărilor corporale sau necorporale ale firmei.
Cum pot firmele evita această limitare
Există o posibilitate legală prin care firmele pot ieși de sub această regulă, și anume acordul de preț în avans, cunoscut sub denumirea de APA.
Prin acest mecanism, firma solicită Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) să confirme dinainte că prețurile folosite în tranzacțiile cu entitățile afiliate sunt corecte.
Dacă un astfel de acord este în vigoare, cheltuielile respective nu mai sunt supuse limitei de 1%.
Totuși, procedura este complexă și de durată, iar în cazul în care cererea este respinsă, impozitul pe profit se recalculează, cu dobânzi și penalități.
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Haos la impozitele locale în 2026. Explicațiile consultantului fiscal: unde au greșit autoritățile și ce ar trebui să facă românii acum
