Companiile vor avea acces prin IMM Leasing la finanţare pentru achiziţia de utilaje sau echipamente tehnologice

Data publicării:
sigla palatului victoria
Guvernul României, Palatul Victoria. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat că, la finalul şedinţei de Guvern de joi, că au fost adoptate norme metodologice pentru programele IMM Invest şi IMM Leasing, iar în cadrul celui de-al doilea, companiile vor avea opţiunea de acces la finanţare pentru achiziţia de utilaje sau echipamente tehnologice, transmite Agerpres.

"În domeniul economiei, două hotărâri de Guvern foarte importante pentru implementarea Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică.

După adoptarea actelor normative primare pentru implementarea unor programe de sprijin în domeniul economic, în vederea facilitării accesului companiilor la lichidităţi în această perioadă, în acest moment au fost adoptate normele metodologice pentru două astfel de programe, respectiv programul IMM Leasing şi programul IMM Invest România.

În cazul programului IMM Leasing, urmare a adoptării normelor metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă prin care a fost instituit acest program, companiile vor avea o opţiune în plus de acces la finanţare, pentru achiziţia de utilaje sau echipamente tehnologice, cu garanţii de stat, astfel încât acestea să poată avea acces mai uşor la finanţările din piaţa financiar-bancară", a precizat Dancă, într-o declarație de presă la Palatul Victoria.

Acesta a menţionat că a fost modificată şi completată şi HG nr. 282/2020 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii - IMM Invest Romania, astfel încât toţi solicitanţii să beneficieze de aceeaşi perioadă de dobândă subvenţionată, respectiv opt luni de la data aprobării creditului.

"În cazul programului IMM Invest România, acesta este în derulare în acest moment, cu un număr de peste 16.000 de credite aprobate pentru întreprinderi mici şi mijlocii, iar valoarea finanţărilor depăşeşte deja 1% din PIB, respectiv peste 12 miliarde de lei. După notificarea Comisiei Europene şi modificarea programului, astfel încât toţi solicitanţii să beneficieze de aceeaşi perioadă de dobândă subvenţionată, respectiv opt luni de la data aprobării creditului, astăzi (joi n.r.) au fost adoptate normele metodologice pentru implementarea acestor modificări în cadrul programului IMM Invest România", a mai spus el.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri