Sari la conținut

ANAT: Turiștii au șansă zero să recupereze banii. Unii dintre cei deja plecați vor primi ajutor

Avertisment al Ministrului Turismului pentru cei 8.500 de români, care şi-au de cumpărat deja de la Agenția Omnia bilete de vacanţă pentru anul viitor. „Nu mai plecați în concediu”, îi sfătuiește Mircea Dobre. Agenţia are mari probleme financiare, nu a achitat cazarea pentru mai mult de 240 de români care sunt plecaţi în diverse colţuri ale lumii şi care s-au trezit acum că trebuie să se descurce singuri. Reprezentanţii ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism) spun că turiştii care şi-au plătit vacanțele de anul viitor, nu mai au nicio şansă să-şi recupereze banii.

Peste 240 de turişti români au fost păcăliţi de agenţia Omnia Turism şi acum au rămas blocaţi prin diverse ţări ale lumii. Oamenii şi-au plătit integral vacanţele, dar s-au trezit că firma nu a trimis banii către hoteluri şi companii aeriene. Potrivit datelor ministerului Turismului, turiştii au plătit peste 430 de mii de euro pe aceste vacanţe. Şi nu sunt singurii. Alţi 8.500 de turiști au cumpărat deja pachete de vacanţă pentru anul viitor în valoare de șapte milioane şi jumătate de euro. În plus, ar putea urma un efect de domino, având în vedere că sunt şi alte agenţii de turism care au cumpărat pachete de la Omnia pentru a le vinde la rândul lor clienţilor.

Sinuciderea patronului agenţiei Omnia a lăsat mii de turişti fără vacanţele plătite.

Mircea Dobre, ministrul Turismului: Fac un apel către toți cetățenii care au pachete achiziționate prin această agenție să nu se mai deplaseze chiar dacă au biletele de avion plătite pentru că acele cazări nu sunt achitate.

Alin Burcea, președintele ANAT: Niciun grup organizat de Omnia Turism nu va mai pleca. Șansa să-și recupereze suma integral este zero.

Situaţia este critică şi pentru cei aflaţi deja în vacanţă. Este cazul a 47 de turişti, care au plecat din ţară pe 9 octombrie într-un tur de trei săptămâni în Thailanda, Malaezia şi Singapore.

Maria Miron, turistă: Ni s-a spus că banii pentru Malaezia şi pentru Singapore nu au fost viraţi de firma Omnia şi în aşa fel încât noi nu putem pleca mai departe. Banii i-am dat integral şi i-am plătit de mult. Unii dintre noi am plătit excursia aceasta chiar cu un an şi ceva înainte.

Grupul ar fi trebuit să revină în ţară pe 25 octombrie. Acum au rămas pe cont propriu.

Maria Miron: De mâine ar trebui să ne plătim noi singuri cazarea. În privinţa zborului de întoarcere nici nu poate fi vorba, pentru că noi nu suntem în stare să ajungem la Singapore să luăm avionul de întoarcere. Banii nu sunt prea mulţi. Noi ştiam că avem cazarea şi masa plătite şi am luat câţiva bani de cheltuială şi pentru suveniruri, deci nu am luat sume foarte mari în aşa fel încât să ne asigurăm siguri cazarea şi mâncarea.

Alţi 39 de români plecaţi în vacanţă în Egipt ar fi trebui să se întoarcă mai repede, pentru că agenţia nu le-a achitat cazarea la hotel. Într-un comunicat remis presei, însă, ANAT spune că a găsit câteva soluții pentru a ajuta turiștii de acolo. Conform reprezentaților asociației, aceștia vor putea să-și continue vacanța în urma unor negocieri cu firma de turism în Egipt. Vor fi ajutați și turiștii plecați în Thailanda

Redăm integral comunicatul transmis de ANAT:

„Asociația Națională a Agențiilor de Turism a găsit soluții, în ultimele două zile, pentru ca 86 de clienți ai Omnia Turism aflați în Egipt și Thailanda în momentul decesului proprietarului George Negru să își continue vacanța până la finalul acesteia.

În cazul a 39 de turiști aflați în Egipt s-a stabilit ca fiecare să achite cazarea neplătită de Omnia Turism partenerului local, la un tarif cu mult mai mic decât cel din pachetul turistic, în urma negocierilor purtate de conducerea ANAT cu firma din Egipt și astfel ei să își continue vacanța.

Pentru 47 de turiști aflați în Thailanda ANAT suportă costurile trasferului Phuket-Singapore, neplătit de Omnia Turism înainte de începerea programului turistic, de unde aceștia se vor întoarce în România, la finalul vacanței.

Turiștii care nu mai pleacă în vacanțele plătite deja sunt îndrumați să depună dosarul de despăgubire la societatea de asigurări cu care avea contract agenția, și anume Omniasig (adresa: Aleea Alexandru, nr. 51, sector 1, București).

Dosarul trebuie să conțină corespondența purtată cu agenția din care reiese că nu se efectuează vacanța, contractul de comercializare a pachetului de servicii turistice, copii ale documentelor de plată a vacanței.

„Situația creată în piață de Omnia Turism a arătat cât de necesară este apariția reglementărilor referitoare la garantarea pachetelor turistice care să prevină cazurile de păgubire a turiștilor și a agențiilor de turism partenere care întotdeauna au efecte negative asupra activității operatorilor cu un comportament corect în piață.
ANAT își reafirmă dorința ca Ministerul Turismului să finalizeze cât mai repede normele metodologice ale actului normativ privind garantarea pachetelor turistice aprobat la finalul lunii august, norme care ar fi trebuit să apară pe 16 octombrie.
De ani de zile ANAT solicită insistent apariția unui mecanism eficient de garantare și a avansat autorităților propuneri în acest sens. Cerem, din nou, ca legislația să fie actualizată cât mai curând”, precizează dr. Alin Burcea, președinte ANAT.”