Daune de până la 600 de euro în cazul zborurilor întârziate

Data publicării:
817756

Firma FlighClaim.ro promite românilor despăgubiri importante obținute de la liniile aeriene în cazul zborurilor întârziate, anulate sau suprarezervate.

817756

După câteva căutări pe Internet, Cees Werff, un olandez din Amsterdam, şi-a dat seama că în România lipseşte un nou tip de business: o companie de despăgubiri pentru zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate. Aşa a lansat recent FlightClaim.ro, un serviciu prin care românii pot obţine până la 600 euro dacă zborurile lor au fost afectate, potrivit unui articol wall-street.ro.

Cees Werff este avocat de profesie, însă şi-a început carieră în industria de servicii financiare, a lucrat ani de zile la ING, inclusiv în România între 2003 şi 2004, aşa că ştia "câte ceva" despre piaţa din România. În 2014, Werff a fondat compania Claims Corporation Network, un furnizor european de servicii de daune TPA, al cărui brand este Flight Clăim.

"Povestea FlightClaim începe acum o lună de zile, când eram într-un aeroport aşteptând să zbor înapoi în Amsterdam şi am văzut multe întârzieri pe ecran, de 2-3 ore, ceea ce mi-a amintit de un regulament al curţilor europene (n.r.: CE 261/2004) pe care l-am văzut cu ceva timp în urmă despre despăgubirea călătorilor afectaţi de întârzieri", a spus fondatorul FlightClaim.ro.

Apoi când a ajuns în Amsterdam, într-o vineri seară, Cees Werff s-a apucat să caute informaţii pe subiect şi a aflat că pasagerii pot primi compensaţii pentru întârzierile, zborurile anulate sau au fost făcute rezervări peste limita locurilor în avion (overbooking). Dar cum a decis să lanseze serviciul în România?

"Când am făcut cercetări pe Internet despre locurile în care companiile oferă deja acest tip de serviciu, am aflat că sunt companii active în Europa de Vest, dar nu am găsit o companie activă în România. Deci am văzut imediat oportunitatea", spune Werff, care nu a dorit să menţioneze cât a investit în lansarea site-ului.

Cum puteţi obţine despăgubiri pentru zboruri anulate, întârziate sau suprarezervate

Dacă zborul vostru a avut o întârziere mai mare de trei ore, a fost anulat cu câteva zile înainte sau în ziua decolării sau nu aţi mai prins loc în avion din cauza suprazervarii (atunci când se vând mai multe bilete decât numărul de locuri din avion), puteţi cere despăgubiri, drept definit în Regulamentul Uniunii Europene EU 261/2004 şi aplicat tuturor zborurilor din Uniune şi către o ţară din afara UE, fie direct companiei aeriene, fie de acum prin FlightClaim.ro.

Pe FlightClaim.ro puteţi trimite cererea pentru despăgubire în trei paşi: completarea datelor personale, complatarea datelor despre zbor, companie aeriană, destinaţie şi completarea datelor despre caz (zbor anulat/întârziat/suprarezervat), cu trimiterea biletul de îmbarcare, confirmarea rezervării şi nota de plată.

"Comisia Europeană are instrucţiuni clare referitor la nivelul despăgubirii în funcţie de durata întârzierii şi distanţa de zbor şi în baza acestora vom informa clienţii care ne-au trimis plângeri dacă plângerea lor este eligibilă pentru despăgubire. Dacă este eligibilă, vom contacta compania aeriană căreia îi trimitem o notificare despre dreptul pasagerului", explică Werff.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță