VIDEO Cât costă viața într-o casă din panouri sandwich: „Uscăturile din pădure ne sunt suficiente ca să ne încălzim”

Data actualizării: Data publicării:
casă din panouri sandwich
Cât costă viața într-o locuință din panouri sandwich. Foto: Digi24

De când cu avalanșa de scumpiri, mulți români se orientează spre viața simplă, în case mici, cât mai economice cu putință. Un astfel de exemplu vine din Bihor. Oana și Bogdan au dat viața de la oraș pe cea din vârf de deal. Și-au construit o locuință din panouri sandwich, pe care au avut grijă să o izoleze cât mai bine. Acum, singura factură care vine lunar este cea la energie electrică. În medie, 150 de lei pe lună, în sezonul de iarnă.

De doi ani deja, Oana și Bogdan au uitat de stresul facturilor din sezonul rece. Împreună cu cei doi copii locuiesc la țară, într-o casă de doar 60 de metri pătrați.

Oana Grecu - proprietar casă: Mi-am dat seama locuind într-o casă mai mică, că nu ai nevoie de foarte multe lucruri. E foarte fain să îți ocupe puțin timp curățenia generală

O lună de iarnă îi costă, în medie, 150 de lei. Plătesc strict curentul electric. Apa o au din forajul propriu, iar căldura - de la soba cu lemne.

Bogdan Lerescu - proprietar casă: Suntem bucuroși că am ajuns la un cost mic, dar încă se poate îmbunătăți, nu vrem să ne oprim aici, pentru că încă mai avem, chiar daca sunt mici, mai avem facturi. Am vrea să ajungem complet independenți.

Casa este construită din pereți sandwich, izolați foarte bine. Orientarea spre sud-est, dar și geamurile uriașe permit razelor soarelui să încălzească și interiorul. Când temperaturile scad foarte mult, soba menține o temperatură de 21-22 de grade Celsius, cu doar o mână de lemne pe seară.

Bogdan Lerescu - proprietar casă: Doar din uscăturile pe care le avem în pădure ne sunt suficiente ca să ne încălzim pe perioada iernii.

Oana Grecu - proprietar casă: Câteodată ne este prea cald. În momentul în care arde foarte tare focul se face foarte cald, că de multe ori în maiou stau copiii.

Pentru a deveni 100% independenți energetic, Oana și Bogdan vor să cumpere și un sistem de panouri fotovoltaice. Investiția se ridică la aproximativ 10 mii de euro.

Bogdan Lerescu - proprietar casă: Tot ce înseamnă tehnologie înseamnă foarte multe curent. Transportul se mută iarasi spre energie electrică, deci cu siguranță nu vom vedea scăderi de preț în perioada următoare.

Silvia Lerescu - mama lui Bogdan: Eu sunt foarte încântantă și sunt foarte mândră de ei. Și acasă la mine, la Târgu Mureș, Bogdan mi-a pus panouri solare pe casă acum 2-3 ani și nu plătesc deloc curent electric, doar gazul din centrală.

Bogdan și Oana au o cultură de zmeură și una de aluni, printr-un proiect european în valoare de aproape 1 milion de euro. În paralel, lucrează de la distanță și pentru două companii din domeniul auto, respectiv farmaceutic.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri