Sari la conținut

Cum rezistă micii petroliști la scăderea cotațiilor

Micilor petrolişti din America li s-a cântat prohodul degeaba. S-a spus că la o cotaţie a petrolului sub 40 de dolari pe baril, mai bine de jumătate din sondele mici vor fi trase pe linie moartă. Preţul ţiţeiului e acum la 37-38 de dolari pe baril.

Micii producători cad în genunchi, dar se ridică în picioare iar şi iar. Asta fiindcă dimensiunea redusă e totodată punctul lor slab dar şi punctul lor forte.

Producătorii mici de petrol de şist din America pompează ţiţei de doar câteva sute de dolari pe zi însă îşi permit un model de afaceri inaccesibil pentru marii producători. O afacere de familie poate face altfel de economii.

Reuters dă exemplul unor petrolişti care şi-au redus costurile la sânge, au renunţat la tot ce nu era vital, inclusiv la anumite echipamente de birou. Pentru a face astfel de economii, un producător mare gândeşte de cinci ori şi taie o dată, iar între timp costurile administrative cresc.

De asemenea, micii petrolişti îşi permit să negocieze altfel cu angajaţii. Unii au reuşit de pildă să-i convingă să-şi acopere singuri o parte din costurile cu asigurarea medicală în ideea că pentru a rezista fiecare trebuie să facă sacrificii. Alternativa este şomajul. Numai de aici se pot face economii de zeci de mii de dolari.

Alţii au fost nevoiţi să-şi cheme angajaţii mai puţine ore la lucru, dar asta nu înseamnă neapărat că scad producţia. Firmele sunt atât de mici încât dacă patronul trece la program de câteva ore pe zi chiar face o mare diferenţă.

Mulţi au ajuns să opereze ei înşişi sondele astfel că reuşesc să reducă puternic costurile şi să reziste preţurilor mici.

Flexibilitatea micilor petrolişti le permite să facă şi slalomuri printre legi. De exemplu, în Texas, proprietarii sondelor le permit operatorilor să ia o pauză de producţie de maxim 60 sau 90 de zile, în funcţie de contractul fiecăruia.

Mulţi, dacă nu-şi mai permit să producă în pierdere, opresc sonda pentru perioada maximă admisă, şi o repornesc tocmai în ultimul moment pentru a nu pierde drepturile de exploatare. E un spectacol de derapaje controlate pe care un producător mare nu-l poate face, fiindcă în cazul lui e vorba de mii şi mii de sonde, nu de 10-20.

Economiile cu care se chinuie micii petrolişti sunt oricum mărunţiş pentru marii jucători. Dar micii producători sunt foarte mulţi şi împreună au impact asupra întregii pieţe. Fiecare sondă a lor pompează mai puţin de 15 barili pe zi, dar la un loc au 400.000 de sonde împrăştiate în toată America.

Împreună aduc mai bine de o zecime din producţia de petrol a Americii iar rezistenţa de care dau dovadă arată că o scădere semnificativă a producţiei de petrol de şist s-ar putea lăsa aşteptată ceva timp.

Efectul direct e asupra preţurilor întrucât supraoferta din piaţă va persista. În paralel, şi în alte colţuri ale lumii producţia este peste aşteptări. Rusia tocmai a atins cea mai mare producţie de la căderea URSS-ului încoace.