Sari la conținut

Curtea de Conturi obligă Romgaz să recupereze 160 de milioane de lei din vânzări ilegale de gaze naturale

Informația apare într-un referat explicativ privind convocatorul Adunării Generale a Acționarilor Romgaz din 11 august, potrivit Agerpres.

În document, Consiliul de Administrație al Romgaz explică de ce propune acționarilor angajarea unor case de avocatură cu experiență care să reprezinte compania în diferendele cu Curtea de Conturi și cu Comisia Europeană.

"Conform unor interpretări pe care le considerăm a fi subiective și eronate ale legislației, făcute de către auditorii Curții de Conturi, constatarea/decizia obligă Romgaz să întreprindă măsuri în vederea recuperării unor sume mari de bani de la diverși clienți și parteneri comerciali, demers ce nu se va putea realiza decât prin intermediul derulării unor proceduri legale litigioase (valoarea presupusului prejudiciu vehiculat/estimat de către Curtea de conturi depășind suma de 160 milioane lei)', menționează documentul.

Comisia Europeană obligă România să își exporte gazele naturale

Totodată, un alt diferend pentru care Romgaz vrea să angajeze avocați este ancheta derulată de Comisia Europeană (CE) pe piața gazelor din România. Potrivit unei decizii din 30 mai 2016, Romgaz, Trangaz și OMV Petrom sunt suspectate că ar fi făcut o înțelegere pentru a nu exporta gaze din România sau că ar fi blocat ori întârziat luarea măsurilor necesare pentru crearea cadrului legal și tehnic pentru realizarea exporturilor, ceea ce ar constitui o încălcare a tratatului de aderare la Uniunea Europeană.

"Chiar dacă, la momentul de față, finalitatea acțiunii de control a CE este necunoscută ori nu poate fi anticipată, dar având în vedere tema acestuia, precum și modul de înțelegere a unor mecanisme naționale de către Comisia Europeană (...), chiar dacă Romgaz nu a făcut și nu face parte din înțelegeri antitrust sau anticoncurențiale, există o anumită temere că societatea ar putea fi sancționată în vreun fel sau obligată să aibă o anumită conduită impusă prin finalitatea controlului, cu mențiunea că pe tema exportului de gaze este declanșată și o procedură de infringement împotriva României. De regulă, sancțiunile pe care le impune CE, la fel și în cazul Consiliului Concurenței, fiind stabilite în procent pe cifra de afaceri a companiilor, corespunzător cu gravitatea constatărilor", se mai arată în referatul AGA.