De ce se amână rectificarea bugetară - comentariu Business Club

Data actualizării: Data publicării:
bani
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Rectificarea bugetară se amână. De la Guvern avem anunţul că se va face săptămâna viitoare, dar avem motive să privim cu reticență promisiunea. ALDE ameninţă cu ieşirea de la guvernare pentru că nu-i convine distibuţia banilor, dar pentru acest partid, care acum se luptă pentru supravieţuirea parlamentară, poate fi vorba, de fapt, doar un motiv invocat. PSD, care riscă să piardă guvernarea în acest fel, poate să facă multe concesii pentru a păstra coaliţia, ceea ce ar însemna schimbarea la faţă a rectificării.

Citește și: Eugen Teodorovici reclamă negocieri „pe sub masă” și un șantaj la adresa partidului

Oricum până să fie publicată, rectificarea a avut forme intermediare în circuitul intern, unele care au generat mari probleme. Din ce am mai reuşit să aflăm şi noi, prima formă a rectificării pregătită de departamentul de specialitate din minister arăta destul de rău, cu o depăşire serioasă a pragului-limită de deficit de 3%. Nu convenea ministerului şi primului ministru şi atunci specialiştii din minister le-au cerut să-şi asume creşteri de taxe. Aşa a apărut majorarea de acciză la ţigări, practic o devansare a calendarului şi introducerea acelei taxe pe sucurile cu zahăr. Oricum nici cu acestea nu se face mare brânză şi pericolul asupra bugetului şi a deficitului este încă foarte mare.

Au apărut zvonuri că secretarul de stat care se ocupă de buget ar vrea să demisioneze tocmai pentru că lucrurile stau prost, dar la nivel oficial totul este prezentat în tuşe de roz.

De altfel, Consiliul Fiscal, condus acum de Daniel Dăianu, a atras atenţia că pe cifrele rectificării, deficitul bugetar în acest an va fi undeva între 3,4 şi 3,7% din PIB. Consiliul atrage atenţia că veniturile sunt supraestimate cu 5,8 până la 6,8 miliarde de lei, o sumă care ar putea creşte la peste 8 miliarde, dacă Bruxellesul nu aprobă la decontare investiţii făcute deja prin Programul de Dezvoltare Locală. Că asta mai face Bucureştiul, încearcă să atragă bani europeni pentru proiecte deja făcute prin bugetul naţional în trecut. Asta nu aduce creştere. Îi rezolvă lui Teodorovici nişte cifre, dar cam atât, nu sunt bani atraşi în proiecte noi.

E o rectificare care e făcută să salveze nişte aparenţe.

A doua rectificare, făcută „pe bune”, va fi după alegerile prezidențiale

A doua rectificare din acest an fie va fi făcută pe bune - şi posibil să avem atunci tăieri masive, de la investiţii şi confinţare -, fie se va depăşi limita de deficit. Sau câte puţin din fiecare. Vom afla probabil destul de târziu. În noiembrie, după alegerile prezidenţiale. Posibil între turul 1 si turul 2, dacă nu va intra în finală candidatul PSD.

Oricum, spaţiul de manevră e limitat.

La şase luni, deficitul este la 20 de miliarde de lei. Chiar dacă s-ar duce la limita de 3% din PIB, deci peste ţinta asumată de 2,76%, Ministerul de Finanţe ar avea mai puţin de 11 miliarde de cheltuit pe datorie în partea a doua a anului, în condiţiile în care veniturile cresc mai slab decât cheluielile.

Lucrurile arată rău şi poate că ar fi bine ca relitatea să fie acceptată şi să se ia măsurile necesare de pe acum. Întârzierea nu face decât să facă şi mai dureroasă corecţia.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...