Bursa București a închis pe roșu prima ședință din această săptămână

Data actualizării: Data publicării:
clopoțel tranzacții bursa București
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii. Foto: Inquam Photos / George Călin

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 60,01 milioane de lei (12,07 milioane de euro), informează Agerpres.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Hidroelectrica - un rulaj de 28,07 milioane de lei, Banca Transilvania, cu 4,29 milioane de lei, şi Fondul Proprietatea, cu 3,69 milioane de lei.

Indicele principal BET a pierdut 0,17% din valoare şi a ajuns la 14.665,60 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o diminuare cu 0,14%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în scădere cu 0,33%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a depreciat cu 1,22%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,32%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a coborât cu 0,16%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe minus cu 0,18%.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electromagnetica (+14,29), Carbochim (+2,7%) şi Romcarbon (+2,37%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Casa de Bucovina - Club de Munte (-4,81%), Romcab (-3,90%) şi SIF4 Muntenia (-3,88%).

Partenerii noștri