China reacționează în războiul trilioanelor și avertizează liderii G7: S-au dus de mult zilele când un grup mic decidea soarta lumii

Data actualizării: Data publicării:
tabla sah dolar yuan china
China reacționează în războiul trilioanelor și avertizează liderii G7. FOTO: Getty Images

China reacționează în războiul trilioanelor și i-a avertizat pe liderii G7 că zilele în care un grup "mic" de țări decidea soarta lumii au trecut de mult. Comentariile vin în contextul în care liderii care s-au întâlnit la Cornwall au adoptat un plan masiv de investiții pentru țările în curs de dezvoltare, în scopul de a contracara o inițiativă similară a Chinei.

Duminică, se așteaptă ca liderii G7 să emită o declarație privind sprijinul financiar pentru țările în curs de dezvoltare afectate de criza climatică și fonduri pentru proiecte de infrastructură în aceste țări, ca alternativă la un program similar al Chinei.

"Zilele în care deciziile lumii erau dictate de un grup mic de țări au dispărut de mult. Credem că țările, mari sau mici, puternice sau slabe, sărace sau bogate, sunt egale și că afacerile la nivel mondial ar trebui abordate cu consultarea tuturor țărilor.", a declarat un purtător de cuvânt al Ambasadei Chinei la Londra, scrie BBC.

Reapariţia Chinei ca o putere globală de frunte este considerată a fi unul dintre cele mai semnificative evenimente geopolitice din vremurile recente, alături de căderea Uniunii Sovietice din 1991 care a pus capăt Războiului Rece. Liderii G7 au căutat un răspuns coerent la creşterea influenţei globale a Chinei.

Ei au adoptat, sâmbătă, la propunerea Statelor Unite, un plan masiv de investiţii destinat ţărilor aflate în dezvoltare, o iniţiativă care are rolul reducerii influenţei Chinei.

Planul va oferi naţiunilor în curs de dezvoltare fonduri pentru infrastructură şi are scopul de a contracara iniţiativa similară Belt and Road a Chinei, în valoare de peste 3 trilioane de dolari, informează Reuters.

Ce prevede iniţiativa G7 - "Build Back Better World"

Se estimează că ţările aflate în curs de dezvoltare au nevoie de 40 trilioane de dolari pentru îmbunătăţirea infrastructurii locale. Iniţiativa G7 este intitulată B3W (de la "Build Back Better World" - "Să construim la loc o lume mai bună") şi vine ca o reacţie la creşterea tot mai ridicată a influenţei economice şi militare a Chinei din ultimii 40 de ani.

B3W va fi global ca scop şi se va adresa ţărilor în curs de dezvoltare din Amerca Latină şi Caraibe, Africa şi zona Indo-Pacifică.

"Asta nu înseamnă că ne luăm de China. Dar până acum nu am oferit o alternativă pozitivă care să reflecte valorile, standardele noastre şi felul nostru de a face afaceri", a declarat pentru Reuters un oficial al administraţiei Biden.  

Grupul G7 include principalele şapte economii ale lumii (SUA, Canada, UK, Franţa, Germania, Italia şi Japonia). Iniţiativa B3W îşi propune ca până în 2035 să atragă capital privat care să investească în proiecte de mediu, sănătate, tehnologie digitală şi care promovează egalitatea de gen.

Ce prevede planul Chinei - "Belt and Road"

China a iniţiat un plan similar - "Belt and Road" ("O centură, un drum") în 2013.

Peste 100 de ţări au semnat acorduri economice cu China în cadrul acestui proiect care presupune, de asemenea, investiţii în infrastructură, precum construcţia de căi ferate, porturi sau autostrăzi. Proiectul chinez funcţionează prin credite acordate de Beijing şi implică firme chineze de stat.

Anul trecut, peste 2.600 de proiecte parte a planului Belt and Road, în valoare de 3,7 trilioane de dolari, erau în derulare. 20% dintre acestea au fost serios afectate de pandemie COVID, conform Reuters.

G7 (Grupul celor Şapte) este o organizaţie a celor mai mari şapte aşa-numite economii avansate din lume. Din G7 fac parte: Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite.

Rusia s-a alăturat în 1998, creând G8, dar a fost exclusă în 2014 pentru anexarea Crimeei.

China nu a fost niciodată membră, în ciuda economiei sale mari şi a celei mai mari populaţii din lume. Nivelul său relativ scăzut al PIB-ului pe cap de locuitor înseamnă că nu este văzută ca o economie avansată în modul în care sunt cei 7 membri.

La întâlnirea G7 participă şi reprezentanţii Uniunii Europene.

Întâlnirea G7 din acest an are loc în Cornwall, Marea Britanie, de vineri 11 iunie până duminică 13 iunie.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...