Noul șef al SVB le transmite clienților că banca "e deschisă pentru afaceri" și le cere să își aducă banii înapoi

Data publicării:
svb
FMI monitorizează consecinţele falimentului Silicon Valley Bank. Foto: Profimedia Images

Tim Mayopoulos, care a fost numit de autoritățile de reglementare să conducă SVB, le-a transmis clienților că banca pusă sub administrarea autorităţii de reglementare "este deschisă pentru afaceri" şi gata să le primească şi să le gestioneze depozitele, scrie CNBC.

El a lansat un apel pentru firmele de capital de risc şi alţi clienţi din tehnologie să își aducă înapoi fondurile mutate în ultima săptămână.

"Dacă dumneavoastră, companiile din portofoliu sau firma dumneavoastră aţi mutat fonduri în ultima săptămână, vă rugăm să luaţi în considerare mutarea unora dintre ele înapoi, ca parte a unei strategii de diversificare a depozitelor securizate", a scris Tim Mayopoulos, care a fost numit de Federal Deposit Insurance Corporation în funcţia de CEO a băncii, numită acum Silicon Valley Bridge Bank.

El a transmis acest mesaj într-un e-mail adresat clienţilor, care a fost postat şi pe site-ul web al SVB.

Mayopoulos a subliniat că "deponenţii au acces deplin la banii lor", adăugând că atât fluxurile noi, cât şi depozitele existente au fost pe deplin protejate de FDIC.

"Primul lucru pe care îl puteţi face pentru a sprijini viitorul acestei instituţii este să ne ajutaţi să ne reconstruim baza de depozite, atât lăsând depozite la Silicon Valley Bridge Bank, cât şi transferând înapoi depozitele rămase în ultimele câteva zile", a scris Mayopoulos.

Peste 40 de miliarde de dolari au ieşit din SVB săptămâna trecută, deoarece start-up-urile şi fondurile de risc au părăsit instituţia în faliment imediat după informaţia că a vândut titluri de Trezorerie în valoare de 21 de miliarde de dolari, cu pierdere.

Eşecul SVB este al doilea ca mărime pentru o bancă din SUA, după prăbuşirea din 2008 a Washington Mutual.

Autorităţile de reglementare federale au intervenit în weekend, garantând că deponenţii nu vor suferi pierderi.

În mesajul său, Mayopoulos nu a specificat o limită pentru protecţia FDIC, în conformitate cu comentariile autorităţilor federale de reglementare conform cărora mecanismul de protecţie ar fi structurat "într-un mod care îi protejează pe deplin pe toţi deponenţii". FDIC este mandatată doar să asigure depozite în valoare de 250.000 de dolari per client.

 

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...