ROBOR la trei luni continuă să scadă după nivelurile record atinse în ultimele săptămâni
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 8% pe an, de la 8,02% pe an, vineri, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Ultima dată când indicele a avut un nivel apropiat a fost pe 10 octombrie (7,99% pe an).
ROBOR la 3 luni este în scădere începând cu finalul lunii octombrie, în data de 27 octombrie indicele atingând valoarea de 8,21% pe an și maximul ultimilor 12 ani. Ulterior, ROBOR a scăzut aproape zilnic.
ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 8,17% pe an, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la nivelul de 8,36% pe an.
BNR a crescut săptămâna trecută pentru 8-a oara dobânda de politică monetară. Banca Națională a României a majorat rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75%pe an, de la 6,25%. De asemenea, BNR a majorat rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,75% pe an, de la 7,25% pe an, şi a crescut rata dobânzii la facilitatea de depozit la 5,75%, de la 5,25% pe an.
Începând cu 1 noiembrie, Consiliul Concurenţei a efectuat mai multe inspecţii inopinate la cele 10 bănci participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR, iar documentele ridicate în cadrul acţiunilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.
Inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri între cele 10 bănci pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de „fixing” (stabilirea ratelor de referinţă pentru ROBOR şi ROBID).
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
- Etichete:
- robor
- scadere robor
- robor 2022
- rate robor 2022