(P) Lecții ca afară, adaptate generației digitale! Despre energie cu tehnologie VR

Data actualizării: Data publicării:
imagine_top

2.500 de copii de clasa a IV-a au parte de o experiență de învățare adaptată generațiilor de astăzi, nativ digitalizate. Ei descoperă lumea energiei cu sprijinul realității virtuale, adusă în școli din județele Constanța, Brașov și municipiul București de către ENGIE Romania, furnizor de gaze naturale, electricitate și servicii energetice.

Elevii învață cum să folosească în condiții de siguranță gazul natural și energia electrică, prin intermediul programului tradițional de educație "Întâlnire cu energia". În cadrul a două lecții interactive, copiii iau parte la aventurile fantastice ale lui Metano, o moleculă de gaz creată de către o elevă participantă la prima ediție a programului, în 2007. Odată cu intrarea companiei ca furnizor pe piața de electricitate, programul s-a îmbogățit cu un nou modul, dedicat energiei electrice, iar Metano și-a făcut un nou prieten, Electro. Lecţiile vizează tipurile de energie, parcursul gazului natural și al energiei electrice de la extracţie respectiv producție până acasă, cum se pot realiza economiille de energie precum şi sfaturi de utilizare în siguranţă a gazului natural și a energiei electrice, insistând pe partea de prevenire a accidentelor.

Noutatea ediției din acest an constă în faptul că lumea energiei este descoperită de copii cu ajutorul realității virtuale. Prin intermediul a două aplicații, vizualizate cu ochelarii VR, copiii vizitează cele două lumi ale lui Metano și Electro și parcurg, într-un rollercoaster, drumurile gazului natural și al energiei electrice, de la sursă și până în case. De asemenea, copiilor li se prezintă cum trebuie să reacționeze în cazul în care se pot confruntă cu o scurgere de gaze sau un scurtcircuit – și sunt îndrumați să urmeze pașii necesari pentru a ieși din casă în siguranță.

Programul „Întâlnire cu energia” se derulează în perioada aprilie – iunie 2019 și este parte din platforma de responsabilitate socială a companiei, ilustrând preocuparea constantă pentru educație. Lansat în 2007 și derulat în parteneriat cu asociația Hands Across România și Ministerul Educației Naționale, programul s-a adresat unui număr de peste 38.000 de elevi de clasa a IV-a, din toate județele din sudul țării. Aproximativ 170 de voluntari, angajați ai companiei, s-au implicat până acum în acest program, investind peste 3.200 de ore de voluntariat.

Intalnire cu energia, un program ENGIE (1)
Intalnire cu energia, un program ENGIE (1)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...